Home Actualitate Cum l-a filmat și umilit Ceaușescu pe generalul condamnat la închisoare cu...

Cum l-a filmat și umilit Ceaușescu pe generalul condamnat la închisoare cu executare

DISTRIBUIŢI

Generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2001-2005, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălarea banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada august 2021 – ianuarie 2022, inculpatul ar fi pretins, în mod repetat, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză), inițial, un autoturism de lux, ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra reprezentantului a două societăți comerciale cu care martorul avea mai multe litigii, în scopul stingerii acestora.
Concret, „intervenția” inculpatului trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacții privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor din București și achitarea de către una dintre societățile reprezentate de persoana menționată mai sus către societatea martorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 euro.
Pentru a disimula proveniența sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru „serviciile” sale, la data de 06 ianuarie 2022, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut.
În contextul menționat mai sus, la data de 12 ianuarie 2022, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, generalul infractor fiind echipat cu mănuși și lampă UV pentru a nu lăsa amprente și a vedea dacă banii sunt inscripționați.

Cunoscutul Marian Ceaușescu a refuzat să dea mâna cu borfașul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.