Rezultatele controalelor oficiale organizate în şcoli, grădiniţe, creşe, tabere scolare, pensiuni, hoteluri, restaurante, cantine, catering etc. pe perioada vacanţei şcolare şi a sezonului turistic de vară
În intervalul 25.06.2024 – 30.08.2024, inspectorii sanitari veterinari si pentru siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au efectuat acţiuni de control pe perioada vacanţei şcolare şi a sezonului turistic de vară.
La baza acestor acţiuni de control, a stat principiul asigurării unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti ce duce la o creştere a rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement, tabere şcolare, creşe, grădiniţe, localităţile de interes turistic, în special la cele care prepară şi furnizează alimente pentru persoanele aflate în aceste zone, ceea ce reprezintă un potenţial risc pentru sănătatea umană.
Astfel, au fost verificate 3.375 de unităţi dintre care: 873 de şcoli, grădiniţe şi creşe, 142 de tabere şcolare, 884 de pensiuni şi hoteluri, 589 de restaurante, 259 de cantine şi unitaţi tip catering, 177 de fast-fooduri, 28 de laboratore cofetarie-patiserie, 423 de unităţi înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor (magazine alimentare, puncte gastronomice locale, rulote mobile, pizzerii).
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 252 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 2.426.122 de lei.
Au fost emise 7 Ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi o Ordonanţă de interzicere a activităţii. De asemenea s-a dispus măsura de reţinere oficială/sechestru pe o cantitate de 717 kg de produse alimentare, care a fost neutralizată.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menţionăm:
– nerespectarea cerinţelor generale de igienă;
– desfăşurarea activităţii în spaţii neaprobate/neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
– nerespectarea condiţiilor de depozitare;
– încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor;
– nerespectarea programării frecvenţei de recoltare a probelor în cadrul programului de autocontrol sau lipsa programului de autocontrol;
– neasigurarea menţinerii timp de 48 de ore a probelor alimentare în unităţile de alimentaţie publică, conform normelor de siguranţă a alimentelor;
– etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare (produse fără date de identificare).
Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al Call-Center-ului ANSVSA – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
ANSVSA supraveghează în permanenţă operatorii din industria alimentară, prin derularea activităţilor specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure, contribuind la protejarea sănătăţii publice şi, implicit, la desfăşurarea unui turism sigur.