Proiectul de lege care prevede posibilitatea ca şeful statului să candideze la alegerile legislative fără a renunţa la mandatul său nu este o prioritate nici pentru Guvern, nici pentru social-democraţi, a declarat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
El a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, care a avut loc la sediul partidului din bulevardul Kiseleff.
„Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvernul României şi nici pentru Partidul Social Democrat”, a spus Ciolacu.
PSD şi PNL – a adăugat el – nu au discutat despre acest proiect de lege în aprilie.
Liderul social-democrat a spus că votul de luni din BPN reprezintă o hotărâre a partidului său.
„Ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să ne asumăm anumite bâlbâieli în care spuneam ‘Lăsăm liber parlamentarilor după voinţa proprie’… Dar în momentul acesta avem o decizie”, a mai spus Marcel Ciolacu.