DNA l-a filmat pe chirurgul Nelu Tătaru în perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, când acesta ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.
Dosarul privindu-l pe chirurgul Nelu Tătaru a fost deschis de către procurorii DNA Iași în ianuarie 2023, fiind vorba de o sesizare din oficiu.
Propria camera de supraveghere în birou
Procurorii anticorupție au cerut aprobarea perchezițiilor informatice și domicilare la Camera Deputaților având în vedere printre altele faptul că ”existau date că medicul Tătaru Nelu ar fi deținut propria cameră de supraveghere în biroul acestuia, acest aspect a îngreunat considerabil activitatea organelor de urmărire penală privind obținerea probatoriului și a limitat posibilitatea concretă a acestora de a surprinde în mod nemijlocit în totalitate activitatea infracțională a suspectului. Din acest motiv, se impune efectuarea perchezițiilor domiciliare la biroul acestuia din cadrul Spitalului Dimitrie Castroian din municipiul Huși și informatice, pentru identificarea de registre, agende, înscrisuri și evidențe personale ale acestuia privind pacienți care se impun a fi identificați ca urmare a remiterii sumelor de bani cu titlu de mită către acesta”.
Camera video montată de Tătaru nu a împiedicat procurorii să monteze tehnică
În urma analizării numeroaselor înregistrări video, procurorii au observat că Nelu Tătaru ar fi primit mită de la orice persoană, indiferent de categoria socială și vârstă, inclusiv de la pacienți de 90 de ani. Investigatorii sub acoperire autorizați in cauză au purtat discuții inclusiv cu pacienți care au fost consultați sau operați anterior de către medicul Tătaru Nelu, aceștia relatând investigatorilor despre cuantumul sumelor de bani pe care aceștia le-au remis înainte de operație sau despre care au cunoștință de la alte persoane cărora le-au indicat numele și adresele.