Curtea Constituțională a amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1, a anunțat oficial CCR. De asemenea, CCR a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea tuturor voturilor, pe baza cererii lui Cristian Terheș.
De asemenea, surse judiciare au declarat pentru ziarul Curentul că judecătorii constituţionali au respins solicitarea lui Sebastian Constantin Popescu, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur, pe motiv că ar fi fost formulată tardiv.
Totodată, Curtea Constituţională a amânat pentru vineri discuţiile pe cererea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, şedinţa urmând să aibă loc la ora 14,00.
Terheș a obținut 1,04% la primul tur de scrutin așadar demersul lui nu este în propriul beneficiu.
În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.