DISTRIBUIŢI

Fost președinte al României pentru trei mandate, Ion Iliescu îl caracteriza pe George Crin Laurenţiu Antonescu în urmă cu 10 ani pentru ziarul Gândul: „Este o lichea și un om lipsit de substanță și prezență politică serioasă. Nu mai avea niciun fel de autoritate nici în partid, nici în societate. S-a angajat cu o mare responsabilitate pe un drum periculos. Și-a încheiat cariera politică Crin Antonescu. Absolut. Nu mai are credit nici în PNL, nici în societate. Cu aceasta a luat sfârșit drumul său de om în politică. Așa s-a manifestat și ca parlamentar, era un chiulangiu și un om care nu era deloc prezent.”
După care fostul președinte a încercat să ofere o explicație, penibilă și încâlcită, a fostei alianțe a PNL cu PSD: „Într-o vreme s-a creat cuplul Ponta – Crin care promitea și a fost o perioadă bună pentru el. A dat cu piciorul acestei alianțe și prin aceasta și-a demonstrat și inconsistența și superficialitatea totală, așa că a primit ceea ce merită. Drumul lui în politică s-a încheiat”.

Pe termen scurt Ion Iliescu a avut dreptate, însă acum Eduard Helvig și condamnatul Hubert Thuma au decis să-l arunce în lupta prezidențială pe Crin, ca nu cumva un om deosebit de intelligent și muncitor ca Nicușor Dan să devină președintele României.