Home Actualitate 16 angajați din Centrul Vechi trimiși în judecată după ce au îmbătat...

16 angajați din Centrul Vechi trimiși în judecată după ce au îmbătat turiști străini și le-au furat banii de pe carduri

DISTRIBUIŢI

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, prin comiterea infracțiunilor menționate anterior, inculpații, administratori ai unor operatori economici cu obiect de activitate club/bar din „Centrul Vechi” al municipiului București, direct sau prin intermediul altor inculpați – barmani, ospătari, angajate hostess etc. – au obținut sume de bani considerabile sub paravanul societăților comerciale (prejudiciul total probat fiind de aproximativ 410.000 lei), prin oferirea și comercializarea unor produse și servicii atractive turiștilor, dar de natură a-i induce în eroare cu privire la prețul plătit, pe fondul inducerii stării de beție voluntară accelerată, prin reținerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienți, pentru efectuarea ilicită de plăți ulterioare în cadrul aceluiași operator economic, în unele dintre situații ajungându-se chiar la lipsirea de libertate a unora dintre victime.
În vederea recuperării prejudiciului, față de inculpați s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și măsurile asigurătorii instituite în cauză.