Home Actualitate Așchia nu sare departe: fiul de 18 ani al lui Potra pus...

Așchia nu sare departe: fiul de 18 ani al lui Potra pus sub control judiciar

DISTRIBUIŢI

Horaţiu Potra şi fiul rău au fost ridicaţi de jandarmi de la mitingul organizat duminică de AUR, la Bucureşti, după ce tânărul a fost depistat având asupra sa un baston telescopic.

”În urma probatoriului administrat, faţă de tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “port fără drept de obiecte periculoase”, faptă prev. de art 372 alin 1, lit. a Cod Penal. De asemenea, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, pe timpul cât se află sub măsura controlului judiciar, tânărul are interdicţia de a participa la manifestaţii publice şi de a deţine, folosi, ori să poarte arme.

”Totodată, obiectul contondent a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Potra zice că nu știa 

„Legat de chestia cu bastonul, l-am certat pe fiul meu. Nu ştiam că îl are, i-am spus că data viitoare nu ieşi cu bastoane, trebuie să mergi ca tot omul cinstit, cu drapel. Cumperi un drapel, drapelul, de obicei, se vinde fără coadă, da? I-am spus: cumperi un drapel şi nu poţi să îi pui o coadă de mătură, pentru că e ruşine. Iei un par de cioban sau iei o coadă de lopată, o coadă de furcă, pui drapelul şi ca ţăranul român ieşi şi faci manifestaţie”, a declarat Horațiu Potra.