Cam asta ar fi intrebarea acum, dupa ce am aflat ca cea de-a 14-a editie a Festivalului International -Cerbul de Aur- si-a completat lista concurentilor cu inca trei nume anonime din Romania. Astfel, incepand din 22 iulie, pe scena amplasata in Piata Sfatului din Brasov romanii Razvan Crivaci, Cristian Nistor si Slang se vor lupta cu alti 21 de artisti sau trupe (la fel de cunoscuti) din 17 tari.
Aruncand un ochi pe lista concurentilor, se poate spune ca lupta pentru trofeul cu coarne nu prezinta un prea mare interes pentru public, acest festival de traditie fiind salvat, ca de obicei, de recitalurile vedetelor de cinci stele de peste hotare. Daca anul trecut i-am vazut pe Ricky Martin si Simple Minds, ei bine, de data aceasta ii vom vedea pe Pink si Ronan Keating, organizatorii mai avand inca un as in maneca, al carui nume inca nu a fost dat publicitatii. Pana la urma, -Cerbul de Aur- este un concurs de interpretare, care traieste datorita recitalurilor oferite de megastaruri. Paradox sau nu, cam asta ar fi realitatea, pentru ca vorba romanului: -cine are rabdare sa vada 24 de anonimi care incearca sa se afirme?- Pai daca ne uitam la preselectia nationala de pe 3 iulie, care s-a desfasurat intr-o sala goala, este cert ca romanul n-are chef de nume noi. El vrea vedete, pentru ca traieste intr-o lume de vedete, indiferent daca acestea trag pe nas sau nu.
Tinand cont de acest fapt, concursul de interpretare va trece aproape neobservat, insa, chiar si in acest context, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa va spunem cu cine se vor lupta anonimii nostri pe scena -Cerbului de Aur-.
Croatii de la Karma si Angelica Ganea (Canada) – favoritii editiei
Lista concurentilor din acest an este dominata fara drept de apel de artiste sau trupe de fete. Astfel, vom vedea doua trupe organizate pe structura Girls Aloud sau A.S.I.A: 4 Play din Macedonia si Soca Girls din Olanda, nu mai putin de 10 artiste solo: Jin Haixin (China), Elinor (Israel), Angelica Ganea (Canada), Silvy Nikol (Bulgaria), Nina Nikolina (Bulgaria), Nelly (Moldova), Eleonor (Malta), Cix (Italia), Analia Selis (Argentina) si Elena (Macedonia), un dou feminin (Alibi/Ucraina), cinci trupe mixte – Julie & Ludwig (Malta), Kaivanto & Milana Misic (Finlanda), Madame Piano & Franco Massi (Serbia), Karma (Croatia) si Slang (Romania) -, sexul tare fiind reprezentat de doar sase cantareti, dintre care Razvan Crivaci si Cristian Nistor sunt din Romania.
Din aceasta lista stufoasa de anonimi se desprind de departe doua nume care isi anunta candidatura la castigarea trofeului din acest an: Angelica Ganea (o romanca stabilita in Canada) si croatii de la Karma.
Cartea de vizita a Angelicai Ganea cuprinde peste 180 de concerte live sustinute anul trecut in Canada si Statele Unite, printre care se numara si cateva aparitii in deschiderea concertelor unor nume grele ale muzicii: Richard Marx, Natalie Cole, Deborah Cox sau Olivia Newton John si o groaza de trofee castigate in Romania: locul II la -Nufarul Alb- (1991), Trofeul -Toamna Muzicala Bacauana- (1991), Trofeul si Premiul -Uniunii Compozitorilor-, Festivalul -Amara- 1993 si o pozitie secunda la -Steaua Galatiului- (1993). In prezent, Angelica Ganea lucreaza la realizarea albumului -Givers of Bright-, alaturi de Christopher Dedrick, de trei ori castigator al Premiului Gemini pentru cea mai originala muzica.
De partea cealalta, croatii de la Karma (Dj Neno, Papi, Tara) se prezinta si mai bine, avand un sound asemanator unor artisti precum Scooter, Gigi D*Agostino, Eiffel 65 sau Sash. La inceputul acestui an, Karma a primit trofeul Kamaward pentru cel mai bun artist al anului 2003 in Slovacia. Pana la venirea la -Cerbul de Aur-, cei trei componenti ai trupei Karma au programat un tur de forta prin Croatia, Slovenia, Slovacia si Republica Ceha, pregatind de zor lansarea celui de-al treilea album, intitulat -Malo Pomalo-.