Cand am instalat -True Crime: Streets of LA-, plesneam de incantare, pentru ca tocmai imi spusese un prieten ca este -mai tare ca GTA 3-. Primul lucru la care m-am gandit cand am vazut jocul a fost ca n-avea ce sa caute pe PC, fiind atat de arcade, incat tastatura nici nu mai are rost, gamepad-ul si joystick-ul fiind mai nimerite pentru a-l juca. Apoi, am constatat cu amaraciune ca tentativa de GTA nu se ridica nici la genunchiul acestuia, din majoritatea punctelor de vedere. Cineva imi lauda scenariul nemaipomenit de bine pus la punct al -True Crime-, -vai, parca ar fi un film-. Este adevarat, parca ar fi un film, dar unul prost, care te face sa transpiri de plictiseala amestecata cu nervi. Pentru ca, din toate punctele de vedere, scenariul jocului este un cliseu urias, inspirat din filmele cu politistul cel bun care prinde hoarde de hoti de unul singur cu mana goala sau, dimpotriva, tragand in disperare pana distruge un oras intreg. La fel ca acel politist din filmele proaste scoase pe banda rulanta, personajul principal al jocului, Nick Kang (care este asiatic doar pentru a justifica milioanele de picioare-n gura si de pumni in ceafa cu care isi dezmiarda acesta toti suspectii) este un rebel, un neinteles, caruia i-a murit tatal la datorie (alt cliseu, iar tatal, fireste, ca era si el politist), si care s-a apucat sa improaste strazile din Los Angeles cu plumbi fierbinti pentru a face lumina si a-i reda tatalui sau onoarea, acesta fiind acuzat ca ar fi fost corupt. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine m-au luat nervii de plictiseala vazand povestea asta, folosita de mii de ori prin filme de duzina, cu idei care au fost stoarse pana la refuz in ultimele zeci de ani.
In rest, jocul prezinta un sistem de recompensare prin puncte atunci cand savarsesti actiuni demne de un politist bun (cum ar fi perchezitionarea si arestarea suspectilor care au la ei droguri sau arme, oprirea curselor ilegale de masini, zadarnicirea tentativelor de jaf armat etc). La 100 de puncte, primesti o insigna de politist, pe care o folosesti pentru a-ti face upgrade la diversele aptitudini (tras cu arma, cafteala, condus si altele de acelasi gen).
Jocul prezinta si un mic avantaj, si anume se poate trece peste niveluri chiar daca nu ai rezolvat misiunea respectiva, ca sa eviti o si mai mare plictiseala, aceea de a sta ore intregi la o misiune fara nici un rezultat. Cateva alte plusuri ale jocului sunt replicile personajului principal, destul de haioase (de exemplu, in timp ce alearga un suspect cu masina, Kang poate fi auzit exclamand -run Forrest, run !-, celebra replica din -Forrest Gump-). Pe parcursul episoadelor, prin statie sunt anuntate tot felul de infractiuni, evident din aceeasi categorie de fiecare data: furt de masini, jaf armat, cafteala intre cetateni etc, pe care poti sa le rezolvi sau sa continui misiunea principala. In fiecare capitol insa, misiunile rezolvate 100% deblocheaza o alta misiune bonus, unde rezolvarea acelor infractiuni este insa obligatorie.
Kakaia grafica, idei niet
-True Crime: Streets of LA- are o grafica bunicica, la acest capitol stand chiar mai bine decat GTA. Ideile insa sunt putine si fixe, orice gamer riscand sa inceapa sa planga dupa o ora de -True Crime-. Un joc foarte arcade, care ar fi trebuit sa ramana acolo unde-i e locul: pe consolele de jocuri video, alaturi de gamepad-urile numai bune pentru combo-uri si alte dracii specifice genului.