In numai patru luni, respectiv de la inceputul lunii martie si pana la sfarsitul lunii iunie, Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala (ANAF), condusa de secretarul de stat Nicolae Plaiasu (foto), a depus in instante, la solicitarea creditorilor, peste 2.000 de cereri de introducere a diverselor societati rau-platnice in procedura de reorganizare judiciara si faliment. Rezulta asadar ca, in medie, ANAF a primit peste 20 de astfel de solicitari pe zi, prin care creditorii spera sa-si obtina banii. Din totalul celor 2.082 de societati pentru care s-a cerut falimentul, 6.010 sunt din categoria contribuabililor mici si mijlocii, datoriile acestora insumand mai mult de 6.000 miliarde de lei. Nici sumele restante acumulate de marii contribuabili nu sunt deloc de neglijat. Desi in evidenta ANAF exista doar 32 astfel de societati comerciale, pentru care s-a solicitat deschiderea in aceasta perioada a procedurii de reorganizare judiciara si faliment, datoriile totale ale acestora sunt de peste 1.200 miliarde de lei.
Randurile falimentarilor, ingrosate de modificarea legislatiei
Dupa aparitia, in luna mai, a Legii 149/2004 pentru modificarea si completarea Legii 64/1995 privind procedura de reorganizare judiciara si faliment, nivelul creantelor bugetare pentru care se poate solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment a fost diminuat de la 5.000 de euro la 3.000 de euro. In aceste conditii, este de asteptat o dinamica ascendenta in ceea ce priveste solicitarile de faliment, intrucat, mai ales la nivelul directiilor generale ale Finantelor Publice din tara exista nenumarate societati care se afla in executare silita. Pentru ca procedura nu da roade in toate cazurile, creditorii neputand astfel sa-si primeasca banii, acestia vor cere, in cele din urma, falimentul firmelor rau-platnice.
Procedurile anevoioase nu sperie creditorii
Aparuta in -Monitorul Oficial- pe 12 mai a.c., Legea 149/2004 prevede ca procedura de reorganizare judiciara si faliment poate fi aplicata oricarui debitor, fie el comerciant (n.r.- societati comerciale, cooperative de consum si mestesugaresti sau persoane fizice care actioneaza individual sau in asociatii familiale), societate agricola sau grup de interes economic care are datorii de peste 3.000 de euro si a incetat platile de mai mult de 30 de zile. Pana la introducerea efectiva a unei societati in reorganizare si faliment, drumul e insa foarte lung si anevoios si poate pune pe fuga orice creditor care nu e indeajuns de motivat, respectiv suma datoriilor de incasat nu este foarte mare. Trebuie mentionat faptul ca, de aplicarea acestei proceduri, de la A la Z, se ocupa exclusiv tribunalul in jurisdictia caruia se afla debitorul. Procedura va incepe, asadar, in baza unei cereri introduse fie de debitor, fie de creditori, iar aceasta trebuie insotita de nenumarate acte, precum bilanturi si copii de pe registrele contabile, lista cu toate bunurile debitorului, contul de profit si pierderi pe anul precedent, etc. -Petitia- trebuie intocmita de un colectiv de juristi, iar abia dupa inregistrarea cererii, procedura isi -intra- oficial in paine. Pana la intrarea efectiv in faliment a societatii cu pricina poate trece insa foarte mult timp, minimum sase luni de zile.
Se intampla la casele mari
Desi este o boala de care poate fi lovita orice societate, falimentul bate, in special, la portile caselor celor mai mari, in cazul carora procedura in cauza reprezinta ultima varianta pentru recuperarea datoriilor. Prima pe lista ANAF se afla RAFO Onesti, de la care statul si ceilalti creditori spera sa-si poata recupera datoriile ce depasesc suma de 7.600 miliarde de lei. Pe locul doi, dar la o distanta semnificativa privind nivelul datoriilor, se afla Vitivinicola Basarabi, cu datorii de 555,3 miliarde de lei. Urmatoarele locuri sunt ocupate de societati precum Sidermet Calan ( 466,9 miliarde de lei), Vidisamp Husi (354,5 miliarde de lei), Foraj Sonde Moreni (319,3 miliarde de lei), Foraj Sonde Berca (119,1 miliarde de lei), Planet Leasing Bucuresti (128 miliarde de lei), Blindo International Casino Bucuresti (68,9 miliarde de lei) si Casino Victoria Bucuresti ( 43,1 miliarde de lei). Lista poate continua insa cu cele 2.050 de societati din categoria contribuabililor mici si mijlocii, pentru care, in contul datoriilor de peste 6.000 miliarde de lei, creditorii au solicitat falimentul.