Operațiunea de spălat creiere și, mai ales, suflete, derulată în perioada ocupației sovietice contra anticomuniștilor legionari, țărăniști, liberali, a elitelor României, la penitenciarul Pitești, cunoscută și sub numele de „reeducare“, este transbordată, azi, cu finețe perversă, la nivel național.
Esența experimentului diabolic, laborios executat și studiat, era ruperea dumnezeiescului din om prin mijloace ale torturii psihologice și fizice care includeau, după schingiuiri îndelungate, dezicerea de credință, națiune și Mântuitor sau mâncatul de fecale. La „alegere“. „Reeducarea“ era realizată chiar de către „deținuți de bine“, foști camarazi, azi tovarăși, dintre care, conform mărturiilor și specialiștilor, mulți erau de fapt agenți NKVD infiltrați în rândurile anticomuniștilor încă de dinainte de arestare. Călăii, aleși dintre victime, „converteau“ la comunism, prin ritualuri satanice, în care erau blasfemiate slujbele ortodoxe, iar credincioșilor care rezistau li se administra urină pe post de agheazmă și excremente în loc de prescură. Au căzut cu duiumul. Puțini, au rezistat. Până în 1964, când au fost eliberați toți deținuții politici – numai după ce statul s-a debarasat, treptat, de agenții sovietici din sistem -, experimentul a fost aplicat, sub diverse forme, mai subtile sau mai dure, la toate închisorile comuniste, comandate de oamenii KGB-ului. Datele sinistrului experiment au plecat, din țară, spre Moscova și alte zări. Și s-au și întors.
Sub bagheta „mogulului“ Sorin Ovidiu Vîntu suntem intoxicați zilnic, pe toate canalele „multimedia“, de această amestecătură de „formatori“ și guriști, de călăi și presupuse victime, de torționari ordinari și derbedei cu ștaif, de intelectuali finuți și șuți de gang. Sub pretenția „onorabilității“, personaje care se pretind „elitele“ „quality media“, ca multiplul Hurezeanu, spălătorul de cadavre Tapalagă, „pițigoiul psihopat“ Patapievici și „profesorul“ Tismăneanu, stau la aceeași coadă, la casieria mogulului Vîntu, alături de „maestrul“ de șantaj Bogdan Chirieac, „nașul“ de Snagov Sorin Roșca Stănescu, „deontologul“ cu vilă de la RAAPPS Doru Bușcu și „poetul-portofel“ Mircea Dinescu, asigurând „credibilitatea“ infractorului de Delta și răspândirea otravei mediatice chiar și după „sinuciderea“ fără precedent a presei, devenită „obiect de unică folosință“ în perioada electorală. Masacrată și aruncată la coș acum, ca un prezervativ ieftin și uzat.
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, șantajiștii presei române fac din nou vocalize, cu „profesionalism“, la Realitatea TV, „intelectualii“ cu Volvo de la stăpân la scară ne dau lecții de morală, de „rațiune, credință și civilitate“, în puținele lor „Idei în dialog“, și parașutele din cotidianul lui Vîntu sunt plasate pe centura Internetului, ca tiriste de platformă, inspirat numită „Vox Pulica“.
Noii „reeducatori“ ai nației n-au niciun scrupul. În timp ce susură elevat despre „societatea civilă“, „onoarea dreptei“ și „lupta anticorupție“, înșfacă fără jenă fișicurile murdare păstrate la saltea de devalizatorul FNI, „onorabilul“ gropar al averilor câtorva sute de mii de români. În termeni normali, de etică și profesionalism, actul în sine, când se face în perfectă cunoștință de cauză, se numește complicitate și chiar, prin opera de spălare de imagine și bani, favorizarea infractorului. Miza tovarășilor bine vopsiți cu toate culorile curcubeului este aceeași ca și a torționarilor bolșevici: Experimentul Pitești trebuie aplicat. Insidios, călăii se transformă în victime, „democratizatori“ mediatici, ba chiar „eliberatori“ ai Basarabiei, călare acum pe carele de reportaj ale Minciunii TV.
La prag de aniversare a lui Eminescu, le recomand românilor avertismentele și soluțiile jurnalistului conservator și militantului pentru România mare: „Ș-așa-s de mulți/ Ce mint cu gândul, vorba, fapta, ba/ Se mint pe sine însuși chiar, încât/ În mine s-a stârnit mândria cruntă/ De-a spune adevărul – dacă chiar/ Prin el lumea s-aprinde“; „Ei mint – eu adevărul îl spun, căci nu mă tem / De-a lui urmări“; „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față, a recunoaște adevărul. El e crud acest adevăr – dar numai el folosește“. După cum ne învață Eminescu, arma adevărului va învinge întotdeauna.
