Administratorul SC Grigor SRL Satu Mare, Ravas Gheorghe, a reusit sa pacaleasca statul cu peste 2,2 miliarde de lei, -gratie- unei intense campanii de fraudare a bugetului de stat, metoda folosita fiind emiterea facturilor si chitantelor fiscale de catre diverse firme-fantoma. Astfel, potrivit unui control efectuat de Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala (ANAF), in perioada 2000-2003, administratorul societatii, al carei obiect de activitate era intermedierea comertului cu material lemnos, a consemnat in evidentele contabile 75 de facturi fiscale si chitante in valoare totala de 5,6 miliarde de lei, furnizorii inscrisi in facturi fiind insa societati comerciale fictive. Prin utilizarea unora dintre documente, SC Grigor a evidentiat ilegal in situatiile financiare cheltuieli cu aprovizionarea de marfuri si cu prestarile de servicii, reducandu-si astfel impozitul pe profit de plata cu peste 1,28 miliarde lei. -Avand in vedere ca in aceste facturi era inregistrata si Taxa pe Valoarea Adaugata, ce aparea ca <platita> catre furnizorii fictivi, si aceasta obligatie a fost diminuata cu un miliard de lei-, precizeaza ANAF. In urma acestei -operatiuni-, SC Grigor a fraudat statul cu 2,28 miliarde de lei, suma pentru care s-au calculat dobanzi si penalitati de intarziere de aproximativ 2,3 miliarde de lei.
O alta firma, de data aceasta cu capital integral strain, SC Italo Stil Confectia SRL din Mures, a reusit sa fraudeze bugetul cu 5,2 miliarde de lei, suma pentru care s-au calculat penalitati de cinci miliarde de lei. In dorinta de a-si dezvolta afacerile, firma cu pricina a facut rabat de la prevederile legale, uitand sa inregistreze si sa vireze Taxa pe Valoarea Adaugata, aferenta unor tranzactii efectuate cu diversi parteneri comerciali straini. Totodata, firma SC Italo Stil Confectia SRL a incercat sa beneficieze ilegal de prevederile mentionate in cadrul conventiilor de evitare a dublei impuneri, diminuandu-i, astfel, obligatia de plata privind impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente cu alte 1,2 miliarde de lei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane