Majoritatea vedetelor de la Hollywood care ajung in Romania pentru turnarea diferitelor productii cu bugete impresionante nu au nevoie de o perioada prea mare de timp pentru acomodare. Motivul? Fanii romani sunt pasnici si in cazul in care isi recunosc idolii, nu sar pe ei sa-i sfasie, asa cum se intampla in toata lumea (-civilizata-), ci le cer politicos un autograf, dupa care pleaca mai departe sunandu-si toate neamurile si prietenii pentru a le povesti evenimentul de gradul trei prin care au trecut. De altfel, nici o vedeta internationala care a poposit in Romania (si, slava Domnului, au fost destule) nu a fost deranjata de paparazzi, ceea ce inseamna inca o data o dovada de educatie a unui public care nici nu conteaza in jocul sutelor de milioane de dolari de la Hollywood.
Majoritatea americanilor nu stiu unde se afla Romania
Cam asa s-a intamplat si in cazul superstarului Wesley Snipes, cunoscut pentru rolurile din -Pasagerul 57- sau seria -Blade-, care se afla la Bucuresti de aproape doua saptamani pentru filmarile peliculei -7 Seconds-, a carei actiune se desfasoara in totalitate in Romania. In cursul zilei de ieri, starul din -Blade- a acceptat sa stea de vorba cu ziaristii, cu ocazia unei conferinte de presa, ocazie cu care a declarat franc faptul ca inainte de a ajunge pe plaiurile mioritice nu prea stia cu ce se -mananca Romania-.
-Majoritatea americanilor nu stiu exact unde se afla Romania si au o idee foarte vaga despre aceasta tara. O data ajuns aici, am facut cunostinta cu oameni extraordinari si cu un loc minunat. Ciudat este ca dupa ce descoperi Romania, nu vrei sa o imparti cu nimeni-, a spus Snipes, adaugand ca Hollywoodul isi indreapta din ce in ce mai des atentia catre Romania din doua motive – raportul costuri/calitate care este foarte bun si datorita locatiilor variate care asigura un climat perfect pentru orice fel de film.
Cat despre rolul sau din -7 Seconds-, starul din -Blade- a spus ca este foarte complex, oferindu-i sansa, in acelasi timp, de a practica artele martiale. -Este dramatic si romantic in acelasi timp. In plus, acest film poate fi inteles de orice cultura. Se petrece contra cronometru si este nevoie sa calculezi fiecare miscare-, a continuat Snipes, care a reusit sa invete in cele doua saptamani de sedere in Romania cuvantul -da-.
Femei frumoase si mancaruri bune
Ca de fiecare data cand se afla fata in fata cu un star international, ziaristii nu au ratat ocazia de a-l intreba pe Wesley Snipes despre femeile din Romania, fiind cunoscute deja iesirile sale nocturne prin restaurantele si cluburile din Capitala.
Afisand aceeasi lejeritate dezarmanta, Wesley a recunoscut ca a fost impresionat atat de domnisoarele din Romania, cat si de bucatele traditionale. Mai mult decat atat, profitand de faptul ca nu este insotit de prietena sa in cele sapte saptamani de filmari, actorul american a spus cu umor ca asteapta propuneri si cateva carti de vizita, referindu-se, bineinteles, la frumusetile autohtone. Cat despre fani, -vampirul Blade- a declarat ca au fost civilizati si nu l-au hartuit, desi l-au recunoscut. De altfel, Wesley a spus ca nici nu avea cum sa treaca nevazut prin Bucuresti, adaugand ca nu are prea multi -frati- pe aici. In rest, pe langa figuri de arte martiale si glumite, Wesley Snipes a declarat ca nu va pleca din Romania fara sa faca o vizita la castelul celebrului Dracula, pentru ca nu poate interpreta rolul vampirului Blade fara sa stie exact -cine a fost si unde a locuit misteriosul personaj-. Tinand cont de faptul ca filmul -Blade: Trinity- – al treilea din celebra serie -, se afla deja in postproductie, urmand a fi lansat pe 10 decembrie, se poate spune ca Wesley Snipes a ratat putin documentarea pentru acest film.