Vremea caldă, primăvăratică, din acest prim ianuarie european al României, le-a permis oficialilor noştri să intre cu capul gol în UE – unde din pricina taxei pe înmatricularea maşinilor second hand şi a taxelor de tranzit instituite în stil medieval (care contravin făţiş legislaţiei europene) guvernul Tăriceanu a reuşit o spectaculoasă ratare a startului integrării începand cursa în baston. Cu bastonul prin Bruxelleşti, vorba poetului octogenar. Probabil că guvernul şi-a făcut socoteala că UE n-o să-i observe abaterile chiar din săptămâna de miere. Ei, uite că UE nu e România pe care poţi s-o sfidezi cât vrei şi când vrei. Premierul Tăriceanu a ţinut să demonstreze că nu se sinchiseşte nici de criticile UE şi nici de cele din ziare despre câştigurile din comisiile de privatizare (a BCR şi CEC) obţinute de apropiaţii săi: -este corect să cerem acestor funcţionari care au dat dovadă de performanţă să lucreze pe salarii care sunt 20-30% faţă de un salariu din domeniul privat?- Da, este corect! Întâi fiindcă nu i-a obligat nimeni să accepte posturi la stat – unde se presupune că au venit să servească ţara şi nu propriile buzunare, şi apoi fiindcă pierderile respective se acoperă prin alte avantaje: putere, notorietate, gratuităţi, facilităţi şi imunităţi. Aşa încât funcţionarii (aleşi pe sprânceana puterii) ori acceptă că fişa postului implică şi sacrificii personale ori n-au decât să lase locurile unor experţi. Ce se întâmplă însă când privatizarea eşuează, cum e cazul CEC? N-ar trebui ca membrii comisiei de privatizare să restituie miliardele încasate? Premierul a răspuns unor asemenea întrebări arătând cotul şi pişcotul tuturor criticilor şi anunţand o nouă comisie pentru privatizarea Daewoo unde regăsim acelaşi anturaj select: miniştrii Vlădescu, Vosganian, Atanasiu, Barbu şi Berceanu. Pe miliardele care-i aşteaptă, probabil că aceştia se vor împăca mai bine în comisie decât în coaliţie. Aceste manevre l-au făcut pe dl Stolojan să considere că noul Congres al PNL nu reprezintă decât -reaşezarea scaunelor pe Titanic-. Adică PNL se scufundă iar piratul PLD îi supravieţuieşte şi-l înlocuieşte. Hotărât lucru, e mult trecut în viitorul nostru – iar dereglarea timpurilor se simte şi la meteo: de când preşedintele şi-a aruncat paltonul în public, ţara a făcut rapid temperatura necesară pentru ca dl Băsescu să se descurce în costum. Probabil că temperatura ridicată va dura până cand preşedintele îşi va lua palton iar premierul va rămâne fără baston.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane