Personalitatea Anei Aslan a fost omagiată, de curând, printr-o emisiune care i-a fost dedicată de postul Digi24Tv, un documentar care a fost prezentat, în cadrul emisiunii Bonton, sub titlul „Fața neștiută a Anei Aslan. De la Gerovital la superstiții și invidia Elenei Ceaușescu“. A fost o emisiune în cadrul căreia oameni care i-au fost aproape, inclusiv foști colaboratori apropiați, și-au depănat amintirile personale legate de marele savant român care, ani la rând, le-a marcat viața sau cariera profesională. Medici celebri dar și oameni modești care au avut onoarea de a o cunoaște pe Ana Aslan, au rememorat atât episoade privitoare la activitatea științifică a celui mai celebru gerontolog român, cât și episoade din viața sa de zi cu zi. Ar fi putut rămâne o emisiune de referință despre una dintre cele mai celebre personalități, dacă printre invitați nu s-ar fi numărat și Constantin Bălăceanu Stolnici, care a și fost prezentat ca „prieten al Anei Aslan“. A fost o alegere cel puțin ciudată: cu doar câțiva ani în urmă, verificând în dosarele fostei Securități, CNSAS a descoperit că personajul scrobit, care nu ratează nicio ocazie de a ni se prezenta drept un boier de viță veche a fost, cândva, unul dintre cei mai odioși turnători. Un turnător plin de zel care și-a semnat „notele informative“ cu diverse nume conspirative, dintre care cel mai des utilizat a fost „sursa Laurențiu“ sau „sursa Ionescu Paul“. Concret, investigatorii CNSAS au anunțat, oficial, că: „Domnul Constantin Bălăceanu –Stolnici, fiul lui Grigore și Lucia-?ê?£tefania, născut pe 7.07.1923, în București, a fost colaborator al poliției politice comuniste. Decizia nr. 2371/28.08.2007 a rămas definitivă și irevocabilă prin necontestare.“ Pentru noi, toți cei care am ascultat vorbele meșteșugite cu care venerabilul senior ne-a tot amețit vreme de peste două decenii, a fost o decizie cu totul neașteptată. Dar, uluiala s-a preschimbat, rapid în dezgust în momentul în care, răsfoind paginile explicative ale deciziei am aflat că, în spatele ei, se ascunde o hazna mai puturoasă decât o latrină de mahala. O hazna în care venerabilul Constantin Bălăceanu- Stolnici s-a bălăcit ani de-a rândul, iar după 1989 a târât-o după el ca pe o „cocoașă“ invizibilă, despre care a știut doar el și ofițerii de securitate care l-au avut sub control. Iar din documentele provenite din arhivele fostei securități rezulta că, una dintre personalitățile pe care Bălăceanu Stolnici le-a „turnat“ cu zel la Securitate a fost chiar Ana Aslan.
Bicisnicul „boier de viță veche“
Invitații din emisiunea tv dedicată celebrei cercetătoare au vorbit despre Ana Aslan, așa cum a fost ea și în viața de zi cu zi. Unii citând fidel chiar vorbele prin care se definea ea însăși: „Iubesc natura, în special marea, florile. ?ê?£i în afară de natură îmi place arta. Arta, în special pictura, am un simț deosebit al culorii și mă pasionează culorile“. Ori „Îmi plac oamenii, deși am fost de multe ori neînțeleasă de oameni. De multe ori, când am cunoscut pe cineva, mă interesează, mă interesează viața din ei și evoluția lor în viață“,
În schimb, Constantin Bălăceanu Stolnici care, la un moment dat, a fost subordonatul direct al Anei Aslan a insistat, aparent laudativ, asupra unui alt aspect al personalității acesteia. „Să menții disciplina nu ai decât un singur sistem: Să fii sever!“ Ei bine asta o spune cel care se prezintă, acum, drept „prieten al Anei Aslan“. Dar iată ce raporta, tot el bicisnicul boier, cu mulți ani în urmă, într-una dintre notele informative dată la Securitate și „dedicată“ Anei Aslan. O notă informativă în care vorbind despre el însuși la persoana a treia, menționa: „pentru stabilitatea de viitor a Institutului și a poziției doctorului Bălăceanu, ar trebui să se intervină energic să se schimbe atmosfera groaznică ce domnește în INGG, să se atribuie sarcini de protocol dr. Bălăceanu și să se admită principiul ca prof. /…/ (N.red. Ana Aslan) să circule însoțită, mai ales că sănătatea ei este șubredă“. Asta se petrecea cândva, pe la începutul anilor 80, când sănătatea Anei Aslan nu era absolut deloc șubredă. De fapt, spusele „sursei“ sună aproape ca o invitație la asasinat adresată Securității care din câte știm acum, s-a ocupat și de „operațiuni umede“ cum li se spunea, codificat, acțiunilor de suprimare a unei persoane incomode. Din fericire nimeni, nici măcar marii ștabi de la Securitate, nu a plecat urechea la „cererea“ lui insinuată șerpește, iar Ana Aslan a murit atunci când i-a sosit sorocul, pe 20 mai 1988. Dar acesta nu era singurul aspect al josnicie lui Stolnici, alias „sursa Laurențiu“. Arivist incapabil să urce pe picioarele lui treptele propriei lui cariere științifice, el a cerut Securității să-i impună Anei Aslan să-l introducă în lumea academică internațional. Cerând ca Ana Aslan să nu mai plece în străinătate decât însoțită de el însuși ar fi urmat ca: „Astfel s-ar putea face un transfer al relațiilor prezente ale sale, la doctorul Bălăceanu, relații care s-ar pierde pentru țară în cazul în care prof. ar închide ochii. S-ar pregăti astfel terenul pentru succesorul ei. Nu există în INGGG, nici o personalitate care să îi ia locul în afară de C. Bălăceanu“. O ticăloșie care s-o egaleze pe aceasta nu ar putea fi decât angajamentul „sursei“ că va oferi Securității informații despre pacienții străini veniți la clinica lui pentru tratamente geriatrice. Lucru pe care Bălăceanu Stolnici l-a și făcut.
„Turnător“ prin toată lumea
La un moment dat, odată ajuns în străinătate, Bălăceanu, atât în calitatea sa de „Ionescu Paul“ cât și în cea de „Laurențiu“, i-a spionat pe toți cei asupra cărora fusese asmuțit de la București. Ani la rând a dat note informative despre foștii politicieni din exil. Tot el a intrat în contact cu oameni de cultură, inclusiv cu un celebru filosof (N. red. probabil Emil Cioran), pe care a încercat să-i convingă că România s-a preschimbat, brusc, într-un stat liber pe care acela l-ar putea vizita. Rangul nobiliar al familiei lui și vastele ei contacte externe i-au permis accesul în vârful mediilor diplomatice, inclusiv la ambasadorii unor țări importante. Ajuns „afară“, tovarășul Bălăceanu s-a învârtit și pe la „Europa liberă“ unde, conform ordinelor primite, ar fi trebuit să se implice chiar și în politica editorială a postului. Un „Raport privind întâlnirea cu sursa //Laurențiu// din 31.05.1978“, menționează, referitor la „Europa liberă“ că informatorul urma să discute cu unul dintre șefii secției române despre „problema difuzării unor știri despre România, în mod eronat, atrăgându-i atenția că, în felul acesta, postul de radio va pierde orice influență în rândul ascultătorilor“. Motiv pentru care el oferea și soluții: „Difuzând știri realiste despre țara noastră, despre personalități din țară, /…./ postul de radio s-ar face mai ascultat și mai apreciat în rândul ascultătorilor din România“. Dar se pare că, în ceea ce privește „Europa liberă“ situația a fost mult mai complicată. În urmă cu câțiva ani, presa a publicat o schiță a casei lui Vlad Georgescu, directorul postului, care era întocmită de „sursa Laurențiu“, alias Constantin Bălăceanu. La ce i-o fi folosit Securității acea schiță? Poate pentru organizare unui atentat?
Bârfitor ca o mahalagioaică
În cursul acelei emisiuni, majoritatea invitaților au descris-o pe Ana Aslan admirativ dar cu multă discreție. Cu o singură excepție: Constantin Bălăceanu Stolnici care s-a comportat exact ca o mahalagioaică invidioasă care se uit prin gaura cheii, asta în cazul în care nu privește cu jind în blidul celorlalți. „Era de o mare feminitate și printre multe altele era și această grijă a aspectului. Deși era o persoană în vârstă era tot timpul bine îmbrăcată, elegantă, parfumată și avea o coafeză care venea în fiecare zi să îi aranjeze părul. Era o apariție decentă, nestrigatoare la cer, sobră și cu foarte multe elemente moderne“. „?ê?£tia să mănânce bine, îi plăcea să meargă la marile restaurante, să comande mâncăruri de calitate, dar în același timp știa să și gătească. E adevărat că avea bucătarul ei, dar avea preparate pe care le făcea singură“. Tot el a vorbit și despre modul în care-și petrecea timpul liber Ana Aslan: „?ê?£tia să fie veselă, știa să aibă un comportament social, știa să îți facă plăcere. Am văzut-o și dansând, am văzut-o și făcând glume, am văzut-o și jucând cărți, fiindcă era o mare jucătoare de bridge. Era o persoană foarte.. de salon.“ Toți invitații au insistat asupra faptului că Ana Aslan și-a ținut viața personală departe de ochii presei. Nu a avut copii și nu a fost căsătorită niciodată. Apropiații spun că unul dintre motive pentru care nu a avut o familie este legat de muncă.
Cu o singură excepție: Constantin Bălăceanu. Reamintindu-și parcă vremurile în care dădea „note informative“ în care prezenta „informații complete“ despre „obiectiv“, Bălăceanu s-a preschimbat într-o chivuță care bârfește în colțul străzii: „Nu aș spune că era discretă, cei din jur, erau discreți. Ea nu a ascuns niciodată legăturile pe care le-a avut. Dar cum îmi spunea odată : «Eu nu am vrut să mă căsătoresc că nu vreau să devin slugă la bărbatul meu… și ce să fac, să îi cârpesc ciorapii?» A avut o viața personală cu personalități remarcabile. Unul dintre ei era profesorul Danielopolu. Nu o spun ca o trăncăneală, ca un mahalagism, dar toată lumea știa acest lucru. A avut o relație personală cu băiatul lui Duiliu Zamfirescu. Cu care a avut o relație interesantă, pentru că ea reușea, în relațiile ei, să fie în foarte bune contacte și cu nevestele lor. Era ca o particularitate a strategiei ei de a-și organiza viața“. Mare nobil, mare caracter. Aferim boier Stolnici!
Vasile Surcel
