Mai sunt doua zile pana la deschiderea oficiala a celei de-a 14-a editii a -Cerbului de Aur- si iata ca vedetele incep sa-si faca aparitia in Romania.
In ciuda faptului ca primii care vor sosi la Brasov sunt concurentii, tot superstarurile internationale care vor sustine recitaluri in cele trei seri le dau batai de cap organizatorilor, nonconformista Pink fiind specialista in acest domeniu, gratie celor 70 de pagini de contract, in care sunt trecute punct cu punct toate pretentiile divei.
Si, pentru a se asigura ca staff-ul TVR va respecta intru totul termenii din contract, Alicia Moore l-a trimis -la inaintare- pe managerul sau, Guido Janssens, care a sosit in cursul zilei de ieri la Brasov pentru a face ultimele verificari inainte de sosirea vedetei, atat din punct de vedere al conditiilor de cazare de la Hotelul Piatra Mare din Poiana Brasov, dat mai ales pentru a verifica scena pe care va concerta clienta sa.
Pentru spectacolul din prima seara a -Cerbului de Aur-, Pink va sosi din Serbia, fiind insotita de un arsenal impresionant alcatuit din trei autocare si un tir (cu scule), aceast convoi urmand sa fie preluat de fortele de politie inca de la Drobeta-Turnu Severin si insotit pana la Brasov. Mai mult decat atat, in timp ce Nino D*Angelo si Ronan Keating nu au ridicat prea mari pretentii culinare, celebra Pink i-a trimis pe organizatori la cumparaturi, ea fiind insotita in Romania de bucatarul personal.
-Pink ne-a trimis lista si ne-a informat ca va manca doar ceea ce va gati bucatarul ei din aceste ingrediente-, a precizat Irina Radu in timpul unei conferinte de presa sustinute la Brasov.
Cele trei staruri internationale vor fi cazate la acelasi hotel, Piatra Mare, din Poiana Brasov, adica acelasi loc ce l-a gazduit anul trecut pe latino-lover-ul Ricky Martin.
Concurentii sosesc incepand de azi
Invitatii straini care participa la -Cerb- in concurs incep sa soseasca in Romania chiar din cursul zilei de azi, iar dupa ce vor ajunge la Brasov, vor fi cazati la Hotelul Aro Palace.
Reprezentantii hotelului au precizat ca pentru ei vor fi pregatite meniuri cu caracter international, pe care maestrii bucatari brasoveni le-au experimentat la concursuri.
Potrivit organizatorilor, in acest an, la Brasov va fi mare aglomeratie, deoarece delegatiile care insotesc concurentii straini sunt foarte numeroase. Pe langa managerii lor, interpretii vor fi insotiti de reprezentanti ai televiziunilor din tara lor, ziaristi din presa scrisa sau de reprezentanti ai unor case de productie.
Concurenta din Moldova, Nelly, fire mai sperioasa, prefera sa ajunga la Brasov cu masina, deoarece ii este frica sa zboare cu avionul.
Angelica Ganea, care va reprezenta in concurs Canada, va veni la Brasov insotita de copilul ei, care va implini un an chiar in timpul festivalului si care va face primul zbor cu avionul peste ocean.
Concurenta chineza Jin Haixin si-a propus sa interpreteze in concurs melodia trupei VH2 -Daca n-ai iubi-, iar cei din VH2 intentioneaza sa inregistreze cu Jin melodia in limba chineza.
Pe timpul sederii lor in Romania, concurentii de la -Cerbul de Aur- au trecute in program si doua excursii la Castelul Bran, bineinteles in functie de programul repetitiilor.
In rest, s-ar mai putea adauga inca doua elemente de fapt divers: Nino D*Angelo si-a exprimat dorinta de a participa la -Noptile albe de langa Biserica Neagra-, iar organizatorii s-au gandit ca n-ar fi rau sa-i faca o bucurie vedetei de la -Iarta-ma-. Astfel, conform deciziei staff-ului TVR, cea care il va introduce pe scena in seara de gala din 24 iulie pe Ronan Keating va fi Raluca Moianu.
300 de politisti si 450 de jandarmi la -Cerb-
In aceeasi conferinta de presa sustinuta ieri la Brasov, Irina Radu – directorul -Cerbului- -, a declarat ca problemele legate de montarea scenei din Piata Sfatului se afla pe ultima suta de metri.
-In privinta montarii scenei, suntem chiar inainte fata de cum stateau lucrurile cu un an in urma. Pentru prima data, decorul e aproape gata cu cateva zile bune inainte de festival-, a declarat Irina Radu.
Organizatorii festivalului s-au intalnit la Brasov cu sefii serviciilor care vor ajuta la buna desfasurare a evenimentului. Potrivit acestora, pregatirile se apropie de final in toate privintele.
Chestorul Mircea Bucur, seful Inspectoratului Politiei Judetene Brasov, a precizat ca paza si ordinea vor fi asigurate de 300 de politisti si 450 de jandarmi, iar Ambulanta va pune la dispozitie 16 masini in fiecare zi a festivalului.
Tiberiu Carstea, directorul firmei care se ocupa de montarea scenei si a arenei, a anuntat ca anul acesta vor fi 4.610 locuri, mai putine cu aproximativ 1.000 fata de anul trecut, reducerea fiind facuta din motive de securitate.