Accident aerian grav în Polonia! 11 paraşutişti au murit şi o persoană a fost rănită după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în sudul ţării.
În avion se aflau 12 persoane în momentul tragediei. Singura persoană care a supravieţuit a fost transportată de urgenţă la spital în stare gravă. La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut altitudine şi s-a prăbuşit pe un câmp.
Potrivit presei poloneze, tragedia s-ar fi produs din cauză că avionul era supraîncărcat, la care ar fi contribuit şi temperatura ridicată a aerului.