Motto: „Copiii din ziua de azi nu sunt în stare să alerge nici după tramvai, dar să mai facă sport“ – Iolanda Balaș – campioană olimpică la săritura în înălțime, Roma 1960 și Tokyo 1964.
Iolanda Balaș făcea afirmația de mai sus după JO de la Beijing 2008, explicând de ce aurul Constantinei Diță de la maraton reprezintă o performanță ieșită din comun pentru sportul românesc. Și atunci, ca de fiecare dată de altfel, politicienii români s-au călcat pe bombeuri ca să se afișeze alături de sportivii medaliați la Beijing. Discursuri sforăitoare, asigurări peste asigurări că lucrurile se vor rezolva primite de Geta Andrunache, care ceruse amenajarea unei piste de canotaj la nivel european, poze de grup, figuri zâmbărețe, după care totul a revenit la normal. Politicienii s-au retras în birourile lor confortabile, iar federațiile sportive își numără pe degete sportivii care n-au plecat la cules de căpșuni în Spania sau la săpat de șanțuri prin Italia. Anul trecut federațiile și-au primit bugetele cu 3-4 luni întârziere. Cine a anticipat lentoarea Guvernului în a finanța sportul, prioritate națională pentru multe alte țări, și-a drămuit bănuții și a rezistat, cine nu, a urlat de foame până ce executivul și-a deschis baierele pungii. Anul ăsta însă, treaba e mai groasă decât a fost vreodată. Guvernul Boc IV, demonstrând abilități fotbalistice deosebite, a executat un șut de senzație în burta goală de foame a sportului, expediindu-l direct la lada de gunoi. Primul pas a fost făcut prin comasarea MTS cu Ministerul Educației. Sportul devine astfel ruda săracă în acest concubinaj impus cu anasâna. Apoi, în fruntea acestei instituții hibride a fost instalat un om, Daniel Funeriu, care efectiv nu știe ce e ăla sport, după cum spun cei din anturajul sau. Foarte probabil competent pe parte de educație, lui Daniel Funeriu i s-a dat în administrare un segment despre care habar nu are. Drept urmare, e cazul să afle că bazele sportive și taberele sunt o paragină și o țintă pentru rechinii imobiliari; baza de selecție a sportivilor tinde către zero; nu există un registru al bazelor sportive; legea 69/2000 nu are pârghii pentru a deveni aplicabilă pe segmentele cele mai importante; canotoarele care au adus un sac de medalii de-a lungul anilor se antrenează printre bărcile cu motor ale mârlanilor de la Snagov, etc, etc. Așa bubos și cu capul spart, bietul sport, altădată falnic și admirat de toată lumea, nu știe în ziua de azi nici măcar pe unde s-o apuce, nu e nici cal, nici măgar. Ori rămâne în cadrul ministerului, ori devine agenție cum a mai fost, ori trece la COSR… nimeni nu știe, căci celor care ar trebui să hotărască asta nu le pasă nici cât negru sub unghie. Dacă era an electoral se mișcau lucrurile altfel, așa… Dumnezeu cu mila. În 2012 însă, după JO de la Londra, politicienii noștri vor vrea să se afișeze ca de obicei alături de sportivii medaliați, însă nu vor mai avea alături de cine, căci vor culege ce au semănat, adică incompetență și indiferență.
