Home Bref Marionete

Marionete

DISTRIBUIŢI

În sfârşit, bileţelul-bombă a explodat iar conţinutul lui s-a împrăştiat peste tot, ca un fluturaş electoral: -Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?- Semnat: CP Tăriceanu, -prime minister-. Când a fluturat acest -card de corespondenţă- în faţa presei (ca aceasta să-l poată filma) preşedintele Băsescu i-a desluşit şi -semnificaţia-: premierul îi propunea astfel un parteneriat cu oligarhiile noastre -în ideea că a venit şi timpul nostru-. După ce a lansat torpila, preşedintele a explicat de ce a ţinut secret -cardul-: ca să nu strice integrarea. Şubredă explicaţie. Telefonul aceluiaşi premier către procurorul general în favoarea aceluiaşi amic Patriciu dezvăluit de aceeaşi Elena Udrea, a răsunat înaintea integrării. De fapt, dl Băsescu a tolerat aceste intervenţii câtă vreme spera că premierul va respecta înţelegerea privind alegerile anticipate în 2005 unde asemenea dezvăluiri ar fi dăunat moralităţii Alianţei – urmând ca după eventuala victorie să numească alt premier. Parteneriatele oligarhice s-au opus însă planului şi de atunci războiul a devenit tot mai murdar. În ciuda hârtiei elegante, cardul dlui Tăriceanu este slinos. Oricât s-au chinuit cardiologii premierului să-l prezinte drept -o solicitare de informare- sau -o iniţiativă personală, absolut prietenească, amicală şi absolut normală- (cum i-a zis beneficiarul Patriciu) – cardul reprezintă clar o solicitare de intervenţie în justiţie şi proba că -prime-minister- minţea ca un birjar când declara că -acel bilet nu există-. Premierul a sărit însă nonşalant peste propria-i minciună arătând cu degetul spre -oligarhia de la Cotroceni- din care a citat -firma cu restaurantul- (Golden Blitz) şi contractele Elenei Udrea, toate apărute deja în presă. Ca mare mutilat de războiul declanşat de preşedinte (-pentru că am refuzat să fiu o marionetă a oligarhiei sale-) dl Tăriceanu şi-a pierdut lumina: -nu văd de ce aş demisiona-. Miercurea neagră a Alianţei portocalii s-a sfârşit în sânge, minciuni şi noroi: dl Tăriceanu nu vrea să fie -marioneta- dlui Băsescu ci doar marioneta dlui Patriciu iar dl Băsescu riscă să devină propria sa marionetă. Faceţi pariurile, chemaţi salvările, începe o nouă repriză: cei născuţi şi crescuţi din bileţele, în frunte cu liderii PSD au început procedura de suspendare a preşedintelui în nădejdea că revin la putere ca marionete ale propriei mafii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.