Home Actualitate Contestația lui Gheorghe Funar împotriva listei depuse de Vadim Tudor la BEC,...

Contestația lui Gheorghe Funar împotriva listei depuse de Vadim Tudor la BEC, respinsă definitiv de instanță

DISTRIBUIŢI

Corneliu Vadim Tudor poate participa la alegerile europarlamentare din partea PRM după ce Curtea de Apel București a respins luni definitiv contestația lui Gheorghe Funar. Curtea a respins apelul lui Funar, după ce Vadim Tudor avusese câștig de cauză și la Tribunalul București. Săptămâna trecută, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, contestația lui Gheorghe Funar împotriva listei depuse la Biroul Electoral Central (BEC) în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor. În consecință, Vadim Tudor poate candida la alegerile pentru Parlamentul European din partea PRM. Contestația a fost depusă vineri la tribunal de către vicepreședintele PRM Ioan Bîldea. „Este de notorietate că în această acțiune de europarlamentare PRM a depus două liste, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu niciun partid din România. Noi depunem contestație împotriva listei depuse de Corneliu Vadim Tudor, la ora actuală, persoană fizică. El nici măcar nu este membru în PRM”, declara vineri Ioan Bîldea.
În opinia lui Bîldea, lista lui Corneliu Vadim Tudor este ilegală, pe motiv că a fost depusă de o persoană fizică în numele unui partid. Pe 3 martie, Dumitru Badea, susținător al aripii Gheorghe Funar din PRM, declara că Vadim Tudor nu doar că nu mai este președinte al PRM, ci nu mai este nici membru al partidului, fiind exclus din formațiune. Pe 15 iunie 2013, un Consiliu Extraordinar al formațiunii, reunit la București, a decis demiterea întregii conduceri a partidului și convocarea unui congres extraordinar. La acel consiliu au fost numite noi foruri de conducere, interimare, mai puțin președintele interimar, președintele executiv și secretarul general. Totodată, Dumitru Badea (PRM Neamț), Gheorghe Funar (PRM Cluj) și Ioan Bîldea (PRM București) au fost desemnați să se ocupe de coordonarea și pregătirea Congresului Național al PRM, din 27 iulie 2013 de la Alba Iulia.
Congresul de la Alba Iulia, la care au participat în jur de 700 de delegați, a hotărât excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor și alegerea lui Gheorghe Funar în funcția de președinte. Modificările aduse statutului partidului și alegerea noii conduceri au fost contestate în instanță de Corneliu Vadim Tudor. Pe 28 noiembrie 2013, Tribunalul București a respins cererea de modificare a statutului partidului în urma Consiliului Extraordinar al formațiunii de la București din 15 iunie 2013, când s-a decis demiterea întregii conduceri. „Respinge cererea de înregistrare a modificărilor solicitate în baza procesului verbal al Plenarei Consiliului Național din 15.06.2013, cu privire la statut și la organele de conducere ale Partidului România Mare, formulată de Partidul România Mare prin reprezentant Ioan Bîldea, ca neîntemeiată”, se arată în decizia instanței. Soluția instanței nu face însă referire și la deciziile luate de Congresul PRM de la Alba Iulia din 27 iulie 2013, când Vadim Tudor a fost exclus din partid și înlocuit cu Gheorghe Funar în funcția de președinte al partidului.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.