S-au scris sute de pagini despre ultima găselniţă a preşedintelui Băsescu. Toată lumea a analizat consecinţele politice ale războiului, dar la fel ca într-o -Scrisoare pierdută-, nimeni nu a mai citit bileţelul. Sătul de toate interpretările politico-analitico-anti/pro-Băsescu, m-am decis să vă prezint altfel această situaţie. Dintr-o perspectivă literară, analizând textul, cuvânt cu cuvânt. Epopeea bileţelului trimis de Tăriceanu m-a făcut să mă întreb care era rostul cuvintelor folosite de acesta. Ca istoric sunt convins că documentele relevă mult mai mult decât lasă să se înteleagă oamenii…
Dacă pentru prima parte nu există nici un dubiu, fiind vorba de o seacă introducere a materialului redactat de Petromidia, la punctul doi nu mai înteleg nimic. Parcă îl văd pe Tăriceanu cântărindu-şi vorbele, cu stiloul în mână. -Dacă-, -ocazia-, -să vorbeşti-, par cuvinte care împreunate lasă să se întrevadă o oarecare precauţie. La final, celebrul semn de întrebare. Al cărui rost pare greu de găsit într-o topică corectă.
În acest semn de întrebare eu văd mai mult decât o scăpare. Plecând de la premisa că Tăriceanu este un intelectual, obişnuit să scrie şi să citească şi altceva decât rezoluţii sau documente oficiale, că nu e nevoie de o campanie de imagine pentru a-l răsfoi pe Cărtărescu, voi interpreta biletul ca atare. În primul rând, putem desluşi o intenţie de protejare faţă de o viitoare trădare. Credea şi nu credea în avertismentele primite. Parcă simt epiderma premierului străbătută de primul fior al îndoielii în privinţa loialităţii fostului coleg de campanie. Iar când mă refer la loialitate, îl înteleg ca pe un parteneriat, exact aşa cum l-a definit Băsescu. Un parteneriat pentru promovarea grupurilor de interese. Pentru că aşa cum liberalii au oamenii de afaceri care gravitează în jurul lor, şi Traian Băsescu s-a înconjurat de -sponsori-. Pentru viitoarea campanie prezidenţială. Pentru hainele scumpe pe care le poartă cu nonşalanţă. Pentru tablourile din casă. Iar Tăriceanu ştia foarte bine aceste lucruri. A crezut că dacă preşedintele Băsescu îl bate la cap să-i pună oameni la RAPPS, ANSVSA, sau Ministerul Muncii poate deschide un canal de dialog pentru lămurirea situaţiei Petromidia/Patriciu. E inutil să mai spunem că s-a înşelat!
Partea duioasă o văd însă în modul de adresare! -Draga Traiane-… Câtă naivitate, dar şi tandreţe în două cuvinte. Dacă citită atunci, în 2005, era un bileţel de amor, acum pare scrisoarea unei antilope către leoaica din tufiş. A greşit Tăriceanu apelându-l cu căldură pe cel care-l credea prietenul lui? Da, dar nu e nici primul, nici ultimul… Poate se pregăteşte -Dragul Traian- să ne dea şi nişte bileţele de la Elena Udrea?! De-abia aştept…
