BEC a respins, miercuri, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM, atât cele depuse de Corneliu Vadim Tudor, cât și cele depuse de Gheorghe Funar, a anunțat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral, Marian Muhuleț. El a precizat că lista de candidați depusă de Corneliu Vadim Tudor în numele PRM a fost respinsă după ce a fost analizată pe fond, în timp ce lista de candidați depusă de Gheorghe Funar a fost respinsă pentru că acesta nu avea calitatea pentru depunerea de candidaturi în numele PRM. De asemenea, au fost respinse candidaturile depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român și Noua Republică, Partidul Alianța Socialistă, Alianța Națională a Agricultorilor, Partidul Dreptății Sociale. Totodată, în ședința BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.
Dragoș Stănculescu