Ultimele 13 microbuze şcolare din cele peste 600 achiziţionate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării au fost distribuite ieri în judeţul Mureş. Evenimentul a fost marcat însă de disputele locale dintre PNL şi PD, astfel că deşi fusese programat ca ministrul însoţit de presă să facă un drum cu noile maşini spre una din unităţile beneficiare, acest lucru nu s-a mai întâmplat. -Au fost discuţii că de ce la al lor şi nu la al nostru şi invers-, a spus un lider democrat de la Târgu-Mureş, potrivit căruia ministrul Hărdău ar fi preferat să nu se implice în fricţiunile locale dintre PNL şi PD, lucru recunoscut chiar şi de el. -Toţi mi-au făcut program, iar eu nu am timp-, a spus Hărdău, care, pe fondul aceloraşi dispute a fost lăsat să se adreseze primarilor şi directorilor şcolilor care au primit microbuzele după prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, fost lider liberal local. Dacă a reuşit să se distanţeze de disputele politice locale, Mihail Hărdău nu a trecut însă peste animozitatea sa faţă de secretarul de stat Dumitru Matei, coleg al său de partid, propulsat la centru de democraţii mureşeni. -Vorbim parcă am fi Pat şi Pataşon. Ori vorbesc eu ori tu!-, a fost replica dată de ministrul educaţiei şi cercetării, Mihail Hărdău, secretarului de stat Dumitru Matei care îi servea răspunsurile la întrebările jurnaliştilor. Această reacţie a fost precedată de o alta în care Hărdău, vizibil iritat i-a cerut subalternului său să tacă pentru că ştie şi el ce trebuie să spună şi că ajutorul său mai mult îl încurcă. În acelaşi context, Hărdău a declarat că prezenţa ministrului justiţiei Monica Macovei în manualele de istorie -este o situaţie nefericită- şi că subiectele de bacalaureat vor fi publicate pe site-ul ministerului şi în limba maghiară doar după ce comunitatea maghiară din România le va traduce. -E problema lor şi vor să mi-o paseze mie-, a explicat Hărdău, care a cerut de asemenea ca -şcoala să fie scoasă din disputele politice-, fie că e vorba de împărţirea fondurilor, fie că este vorba de numirea directorilor.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane