Inepțiile lui Brok au și fundament teoretic

Oricât de șocante ar părea ideile europarlamentarului Elmar Brok despre amprentarea cetățenilor români și bulgari – cetățeni la fel de europeni, de altfel, ca și cei germani – demnitarul german și european nu este singurul care emană un aer de superioritate etnică de tristă amintire istorică și o aroganță xenofobă de stadiu primitiv. Numai că dacă dl Brok pare, prin „recomandările“ sale cazone, un fel de grănicer cu educație precară, dl. Thilo Sarrazin este un intelectual rafinat, un expert redutabil și un fruntaș social-democrat activ, dar, vai, mesager, și el, al unor teze și doctrine vetuste, ba care ar putea avea chiar prelungiri periculoase, despre Germania, despre Europa…
Dl. Thilo Sarrazin este autorul a două cărți de senzație – și de mare succes public – despre conduita europeană a Germaniei. Atât de senzaționale sunt scrierile sale, încât un recenzent afirmă că, la lectura lor, nu mai recunoști acea Germanie catalogată unanim ca prima putere economică europeană. Dar cine nu recunoaște o asemenea Germanie, nu cunoaște de fapt Germania cea adevărată, care apare de atâtea ori în istorie – și deloc dezinteresat – ca victima perpetuă. Și după primul, și după al doilea război mondial, și astăzi, când, la vreme de criză, trebuie să-i ducă în spate pe „leneșii“ din sudul și nu prea europenii din estul continentului. Cărțile lui Thilo Sarrazin poartă mesajul perpetuu tânguitor al celui care-și căinează biata țară care face atâtea sacrificii pentru Uniunea Europeană, pentru moneda euro, și care, în schimb, aduc Germaniei doar ponoase, frustrări și necazuri. Că acesta e mesajul se vede și din titlurile acestor cărți: „Germania aleargă către pieire“ (2010), cu ediția în franceză „Germania dispare“ (2012) și „Europa nu are nevoie de euro“ (2012).
Iată cum vede Thilo Sarrazin, de pildă, în prezentarea unui editor al său, Germania de azi: „Toate evoluțiile nega­tive care țin de domeniul civilizațional se află aici: hegemonia politico-mediatică, degenerescența științei și a culturii, asis­tența fără limite distrugătoare din lumea muncii etc“.
Și cine e de vină pentru toată această situație? Europa unită? Da, într-un fel, și ea, dar, simplificând, și demografia scăzută a germanilor, combinată cu afluxul masiv de imigranți, și natalitatea galo­panta a acestora (care, pe deasupra, mai au și o înzestrare intelectuală mediocră).
Impactul unor asemenea afirmații? Au împărțit Germania în două, remarca un cronicar al cărții. „Pamflet antimu­sul­man și teze sociobiologice“ – „Frankfurter Allgemeine“. „Rasism de salon“ – „Die Tageszeitung“. Iar secretarul general al Consiliului Central al evreilor din Germania l-a sfătuit pe autorul cărții să se înscrie în partidul neonazist. Si totusi – sau poate chiar de aceea – cartea despre pieirea iminentă a Germaniei a devenit cel mai mare succes editorial al deceniului, cu peste două milioane de exemplare vândute.
Cartea despre euro a fost definită de ministrul de finanțe german ca „absurditate absolută“ ieșită dintr-un „calcul dezgustător“ și „amnezie istorică“. Pentru că, explică „Frankfurter Rundschau“, când vorbește despre „entuziasmul germanilor pentru Europa“, autorul îl explică prin „povara morală a epocii naziste“ și „șantajul Holocaus­tului“, care ar constrânge Germania să finanțeze „rătăcirile bugetare ale parte­nerilor săi europeni din Club med (iteranean, adică Europa de sud –n.n.), cum se explică însuși autorul cărții.
Diagnosticul pe care-l pune Sarrasin Germaniei nu e deloc reconfortant. El pornește de la evaluarea că în Germania anului 2100 vor trăi circa 35 milioane de turci și mai puțin de 20 de milioane de germani, după care detaliază acest parcurs apocaliptic și evocă antece­den­tele sale istorice. „Din punct de vedere economic, scrie Sarrazin, Germania se află în ultima fază a unei vârste de aur care a început către 1950 și se apropie de sfârșit.“
Este păcat că autorul cărții (una temeinică și bine documentată, de peste 500 de pagini) insistă pe constatări neliniștitor de simple, de tipul pericolul Islamului, străinii care costă mai mult decât aduc, germanii care vor deveni minoritari etc.
Unor analize cum sunt cele din cărțile lui Thilo Sarrazin, soluții de tipul celor avansate de Elmar Brok li se potrivesc logic, dacă ar exista o logică a xenofobiei primitive, a rasismului și antisemitis­mu­lui virulent și a antieuropenismului mas­cat în autovictimizare care traversează demersurile cu finalitate – să zicem totuși europeană – ale celor doi demnitari germani terorizați de viitorul catastrofal pe cre-l prezic patriei lor.