Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la Supercupa României, meciul dintre echipeie Steaua şi Astra Giurgiu, programat vineri seară, pe Arena Naţională.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00, doar pe bază de bilete şi invitaţii. Suporterii echipei Astra vor avea acces în stadion doar prin bulevardul Pierre de Coubertin, având locuri rezervate în zona Peluzei Nord a stadionului, iar intrările din bulevardul Basarabia şi strada Mr. Coravu sunt rezervate suporterilor echipei Steaua, scrie Mediafax.ro.
Legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, astfel că spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la meci. Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.