Ministerul Integrării Europene (MIE) este pregătit să devină Ministerul Dezvoltării Regionale. Sub noua înfăţişare, instituţia care a coordonat integrarea Romaniei în UE se va ocupa de gestionarea fondurilor europene. Ministrul integrării Anca Boagiu (foto) a anunţat că hotărârea de reorganizare a MIE ca Minister al Dezvoltării Regionale este finalizată la nivelul ministerului şi se află în -circuitul de avizare-, guvernul trebuind să o aprobe în scurt timp. Adică, în cel mult două săptămani. -Hotărârea de reorganizare este finalizată, este în circuitul de avizare. Săptămâna viitoare, maxim, cel mai târziu în următoarea şedinţă de guvern, ea trebuie să fie aprobată-, a spus ministrul democrat. Anca Boagiu a precizat că noul minister, de fapt acelaşi minister, dar cu alte atribuţii, trebuie să înceapă să funcţioneze – după noile reguli care s-au schimbat complet după 1 ianuarie 2007-. Totuşi, ministrul integării nu a oferit detalii concrete despre reorganizarea MIE.
Ea a subliniat însă că MIE a gestionat şi înainte de intrarea în UE probleme de dezvoltare regională, care vor deveni obiectul de activitate al viitorului Minister al Dezvoltării Regionale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane