Home În Lume Cotidianul francez Le Monde a publicat fragmente din interceptările legale ale justiţiei...

Cotidianul francez Le Monde a publicat fragmente din interceptările legale ale justiţiei din dosarul de corupţie al lui Nicolas Sarkozy

DISTRIBUIŢI

Dezvăluiri incendiare în dosarul de trafic de influenţă a lui Nicolas Sarkozy. Cotidianul francez Le Monde a publicat fragmente din interceptările telefonice care îl incriminează pe fostul preşedinte. Într-una dintre conversaţii, Sarkozy îi promite unui magistrat o funcţie de rang înalt la Monaco în schimbul unor informaţii despre „afacerea Bettencourt”, în care fostul preşedinte era anchetat. 

 

Scandalul în care este implicat fostul preşedinte francez ia amploare după publicarea unor interceptări telefonice. Sarkozy a încercat să obţină de la un înalt magistrat de la Curtea de Casaţie informaţii despre o investigaţie ce îl viza când era preşedinte. Este vorba despre „afacerea Bettencourt”, anchetă în care Sarkozy a fost acuzat că ar fi primit plicuri pline cu bani pentru campania electorală de la moştenitoarea L’Oreal.

 

„O să-l ajut. Sună-l şi spune-i că o să mă ocup, pentru că mă duc la Monaco şi am să-l văd pe prinţ.”, i-a transmis Sarkozy avocatului său.

 

Fostul preşedinte îi promitea magistratului Gilbert Azibert un post de prestigiu la Monaco în schimbul obţinerii unor informaţii despre dosarul său. După câteva săptămâni, într-o altă discuţie Nicolas Sarkozy îi garanta avocatului că intervenţia sa este iminentă.

 

„Voiam să-ţi spun, ca să-i poţi transmite lui Gilbert Azibert, că la prânz mă întâlnesc cu Michel Roger, ministrul de stat din Monaco.”

 

Aceste discuţii au fost interceptate de pe un telefon achiziţionat de fostul preşedinte cu un nume fals.

 

Ministrul de stat din Monaco le-a dezvăluit judecătorilor că a vorbit cu Sarkozy la telefon însă nu a făcut nicio referire la numele magistratului căruia Sarkozy i-a promis postul în principat.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.