Home Sport Federatia Romana de Box, facuta K.O. de catre ANS

Federatia Romana de Box, facuta K.O. de catre ANS

DISTRIBUIŢI

Ieri a avut loc la sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS) întalnirea lunară cu presa a preşedintelui Octavian Bellu, în care şeful acestui for a dorit să dea un semnal clar că se doreşte demararea reformei sportului romanesc, iar aceasta va porni de la o colaborare inedită în perioada post-revoluţionară, fapt susţinut şi de preşedintele COSR, Octavian Morariu. Astfel, Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman vor propune mai multor ministere – Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Sănătăţii – o agendă comună în ceea ce priveşte sportul, ţinand cont de faptul că toate cifrele referitoare la starea de sănătate în Romania este îngrijorătoare, în special în randul tinerilor. Un alt pas important făcut de conducătorii celor două foruri sportive este decizia de a descentraliza mişcarea sportivă din Romania, urmand ca deciziile în ceea ce priveşte investiţiile în sport să fie luate la nivelul comunităţilor locale, singurele care cunosc realităţile din teren.

Agenţia Naţională pentru Sport a publicat ieri şi bugetele alocate federaţiilor sportive, Federaţia Romană de Atletism beneficiind de cel mare buget, la fel ca anul trecut. Astfel, forul condus de Ilie Floroiu va primi 5.367.000 de lei din totalul bugetului care se ridică la suma de 50.110.750 de lei, în acest top urmand canotajul, gimnastica şi handbalul. Aşa cum s-a întamplat pană acum, FRF nu a depus cerere de finanţare.

O decizie care va face cu siguranţă valuri în zilele următoare este aceea conform căreia Federaţia Romană de Box a fost declarată neeligibilă pentru acordarea de fonduri, forul condus de Rudel Obreja aflandu-se -în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, ale actelor constitutive, regulamentelor proprii şi ale legii-. După cum se ştie, şeful pugilsmului romanesc a fost reales în funcţie de Adunarea Generală a federaţiei de specialitate chiar duminica trecută, Obreja respingand vehement orice acuzaţie de nerespectare a legislaţiei în vigoare. Mai mult, preşedintele Federaţiei Romane de Box l-a acuzat la sfarşitul săptămanii trecute pe Octavian Bellu că -aruncă în haos activitatea pugilstică din Romania prin nefinanţare, chiar în anul pre-olimpic-, declarand că Bellu este -prost sfătuit-. Şeful ANS nu a comentat în niciun fel toate aceste afirmaţii ale lui Rudel Obreja, exprimandu-şi chiar satisfacţia la finalul conferinţei de presă de ieri că mass-media nu a exploatat acest subiect.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.