Home Reportaj Coltul de rai de la Hotelul Alpenhof

Coltul de rai de la Hotelul Alpenhof

DISTRIBUIŢI

A-ti alege locul ideal pentru petrecerea vacantei reprezinta doar o chestiune de timp si de bun gust. Cel putin asa gandesc proprietarii Hotelului german Alpenhof. Amplasat intr-un peisaj de basm, Hotelul Alpenhof reprezinta una dintre perlele turismului german, fiind situat in apropierea granitei cu Austria, intre localitatea Berchtesgaden si lacul Konigssee, la doar 20 de kilometri distanta de provincia Salzburg. Practic, pentru turistul roman acest paradis de vacanta se afla la circa 800 km de la Arad.

Decor bavarez

Decorat in traditionalul stil bavarez, hotelul ofera atat o priveliste feerica, diverse metode de relaxare, dar si posibilitati multiple de distractie si petrecere a timpului liber, precum si organizarea de excursii la diverse obiective turistice din zona. Printre acestea din urma se numara minele de sare din regiune, orasul Salzburg, bogat in muzee si festivaluri, dar si binecunoscutul -Cuibul Vulturului- (fosta resedinta a lui Hitler, unde aveau loc multe dintre intrunirile diplomatice ale celui de-al treilea Reich), toate situate la doar cateva minute distanta de hotel. Pe langa acestea, complexul detine piscine, atat interioare, cat si exterioare, sauna, salon de masaj, sala de sport, terenuri de volei si tenis, bar, terasa, restaurant si un club de noapte.

Pensiunea devenita peste ani hotel de patru stele

Pe 1 iunie 1965 a fost deschisa pensiunea Alpenhof, care avea atunci o capacitate de doar 24 de paturi (in prezent, camerele duble Schneibstein), fondata de catre Michael si Johanna Hinterbrander. Sase ani mai tarziu, din nou pe 1 iunie, numarul de locuri a fost marit cu inca 16 paturi (spatiu ocupat acum de camerele Grunstein) si a fost construita si prima piscina privata din regiunea Berchtesgaden. Iata cum o simpla pensiune a devenit hotel de patru stele. In 1975, locatia a fost extinsa din nou, de aceasta data insa cu alte 15 camere duble, spatioase, numite astazi Watzmann, precum si cu o anexa destinata curelor terapeutice. Dupa ce in 1981 a suferit alte modificari majore, imbogatindu-se cu un salon de biliard si cu o bucatarie noua, in 1986 Alpenhof a fost completat cu apartamentele -Floare de colt- (Edelweiss), dar si cu piscina interioara. De atunci hotelul poate gazdui lejer 100 de oaspeti.

Oferta gastronomica rafinata

Camerele sunt mobilate modern, fiind utilate cu toata aparatura necesara, iar halatul de baie, papucii de casa si prosoapele sunt nelipsite, ele fiind incluse in costurile de cazare.

Cat priveste meniul, gazdele ofera o gama bogata de preparate, menite sa satisfaca si cele mai rafinate gusturi. Astfel, bufetul pregatit pentru micul dejun consta in diverse sortimente de branzeturi, cereale, paine, produse de patiserie, dar si fructe tropicale si sucuri naturale, oferind turistilor posibilitatea de a-si incepe ziua intr-un mod placut si sanatos. Pentru masa de pranz bucatarii stau la dispozitia clientilor restaurantului, fiind gata sa le pregateasca atat specialitati traditionale, cat si diverse meniuri cu specific international. Dupa-amiezile pot fi petrecute pe terasa sau in bar, la o cafea sau la un ceai, alaturi de care va fi servit, invariabil, un bol cu frisca proaspata si inghetata, dar si prajituri proaspete, de casa. Cina reprezinta mereu una dintre surprizele zilei, maestrii bucatari desfatand apetitul oaspetilor cu specialitati diverse si bufeturi care depasesc asteptarile celor mai mari gurmanzi. Mai tarziu, dupa masa de seara, -Wolperdinger Bar- isi deschide portile pentru toti amatorii de cocteiluri exotice, un pahar cu vin, o bere rece sau pur si simplu o bautura racoritoare.

Relaxare prin intermediul sportului

Dupa o zi plina de activitati, oaspetii Hotelului Alpenhof se pot relaxa in apa piscinelor, privind maiestuozitatea muntelui Watzmann din Berchtesgaden prin ferestrele imense ale cladirii. Sauna completeaza programul de destindere, alaturi de sedintele de masaj, care includ o gama larga de tehnici terapeutice, printre care aromoterapia, reflexoterapia, presopunctura si Reiki. La sfarsit, panorama -cerului instelat-, oferita de camera de relaxare, invita la meditatie, micile spoturi de lumina din tavanul incaperii schimbandu-si culorile treptat si oferind o lumina difuza.

Turistii isi pot mentine conditia fizica pe terenurile special amenajate, dar si in salile de gimnastica ale hotelului. Pentru cei mai putin activi, biliardul poate fi o solutie, dar si tenisul de masa. Copiii beneficiaza si ei de o masa de biliard cu dimensiuni adaptate varstei lor, dar si de locuri de joaca unde se pot distra fara sa-i deranjeze pe adulti.

Tarife accesibile pentru conditii excelente

Tarifele pentru serviciile oferite variaza intre 50 si 184 de euro pe zi, in functie de camerele inchiriate, dar si de perioada. La acestea se adauga taxa turistica in valoare de 1,80 euro pentru adulti si 0,80 euro pentru copii (intre 6 si 16 ani), pe fiecare zi de sedere. Preturile includ micul dejun si cina, accesul la piscina, sauna, studioul de fitness, locul de parcare pentru autoturismul personal, dar si taxa pe valoare adaugata. Toamna si primavara hotelul este inchis, ofertele excluzand perioadele cuprinse intre 7 noiembrie si 17 decembrie, intre 20 februarie si 20 martie.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.