După ce s-au pupat și s-au împăcat de Ziua Recunoștinței și au dat de înțeles că formează din nou un cuplu, Rihanna și Chris Brown sunt iar la cuțite. Deși se apropie sărbătorile de iarnă, când nimănui nu îi place să fie singur, se pare că artista a luat totuși decizia de a se despărți din nou de Chris Brown, după ce de curând acesta din urmă a fost surprins cu fosta lui iubită, la Dubai.
Pentru a-și anunța fanii, Rihanna a postat un mesaj pe Instagram, din care se deduce limpede că este din nou în căutarea dragostei. „Urăsc să fiu din nou singură. Singurul lucru pe care-l am acum de făcut este să fac orice îmi trece prin cap“.
La puțin timp, aceasta a scris un mesaj și pe Twitter din care reiese și unul din motivele pentru care cei doi s-au certat și au ajuns să se despartă.
„Niciodată să nu subestimezi abilitatea unui bărbat de a te face să te simți vinovată pentru greșelile lui“.
Andreea Vîrîci