De Sf. Gheorghe a fost grevă de două ore la CFR iar negocierile sindicaliștilor cu ministrul Șova nu s-au încheiat. Nu se știe în ce calitate a negociat dl.Șova căci și-a cedat aproape toate atribuțiile dnei Elena Pătrașcu. Vorba manelistului Costeluș despre PMP: „noi avem două Elene și Băsescu la putere”. La noi e lene cât poftești. După ce s-a dat cu barca pneumatică, premierul s-a supărat pe cei care au râs de el și de apelativul „fă” adresat unei doamne ministru: „eu nu vorbesc cu fă, nu băusem whiskey și nici nu veneam de pe vapor”. Chestiunea e că se descurcă și fără whisky: nici nu se cunoaște că n-a băut. Așa că a reîmpărțit lumea după placul său: „așa a fost întotdeauna, lumea e împărțită între cei care fac ceva și cei care înjură”. El face ceva pe interesele populației. Iar lumea e împărțită între cei puternici. Când te faci de râs în halul ăsta și ești tras cu barca de pompieri ca un bătrân sinistrat fără putere, parc-ar merge puțin ciocu‘ mic. Dl. Băsescu a vorbit și el despre președintele de după decembrie căruia i-a făcut un asemenea portret-robot încât numai „Daniel Morar se încadrează”. Dar nu candidează. Zilele trecute se încadra dl. Boc dar a ieșit din cadru. Crin intră și el în cadru dar mai în spate. Prea multe variante înseamnă niciuna. În orice caz, după opinia dlui Băsescu, „Ponta n-are nicio șansă”. N-are nici sufix. Pare neterminat. E pontavion pentru penalii săi. Chiar atunci DNA a cerut aprobarea arestării deputatului Florin Popescu, fost PCJ de PDL (la Dâmbovița) și actual secretar la PMP, trecut la blugi și mere verzi după ce în 2012 ceruse 70 tone de carne de pui unor firme – pentru a-și ospăta alegătorii. Nu e nici primul, nici ultimul dintre apropiații președintelui care o pățește. În schimb, Ana Birchall, cea care-i dădea 5000 de euro cash dlui Geoană „pentru un loc eligibil” în 2008, a ajuns „înalt reprezentant al primului ministru”. Cât o fi costat-o? Și de câți „înalți reprezentanți” are nevoie Ponta? Pesemne nu se consideră nici el prea reprezentativ. Sfătuit prost (de soția Brigitte Sfăt), Ilie Năstase candidează din partea PC pentru locul de senator părăsit de Felix. Chiar n-avea ce face Ilie Năstase? Mai bine citea o carte – căci tot era „Ziua mondială a cărții” iar acad. Bălăceanu-Stolnici, un fost informator bine cotat și azi, a comentat – livresc – înmulțirea divorțurilor: „familia nucleară a început să se deterioreze”. Hait! În compensație, famiglia mafiotă prosperă. Nimic nu se pierde, totul se transformă. În bani.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane