Deși în urmă cu câteva zile nu se arăta prea încântat de noua construcție de dreapta a lui Iohannis, Antonescu a schimbat macazul și se arată încrezător în șansele de reușită a noului partid pe scena politică. El a spus joi seară că are convingerea că noua formațiune politică rezultată din fuziunea PNL-PDL poate ajunge să dețină 30- 35% din opțiunile electoratului. Crin a declarat, joi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că atâta timp cât PNL avea ca țintă, în mandatul său, obținerea a 25% din susținerea electoratului, noua structură, dublată, poate atinge 40%.
‘Eu mă aștept, dacă lucrurile sunt așezate bine, dacă sunt duse bine, dacă există onestitate, dacă există talent, dacă există dedicație, să ducă la 35—40%. Dacă eu în fruntea PNL am vorbit foarte serios despre o țintă de 25%, nu m-ar împiedica să vorbim pe un partid aproape dublat, ca structuri, ca resurse, de 35—40%’, a afirmat Antonescu. Referindu-se la fuziunea PNL—PDL, Antonescu este de părere că ambele partide trebuie să ia în calcul nu doar patrimoniul imobiliar, ci și ‘conținutul și calitatea dreptei’. El a sugerat că este necesară o reformă a dreptei. ‘În discuția foarte interesantă despre patrimoniul acestui partid, ce spirit încorporăm, punem împreună? Spiritul epocii Petre Roman sau spiritul epocii Traian Băsescu. Cum citim evenimente importante din istoria recentă la care am participat și noi, PNL, și PDL. Acestea nu sunt pricini de gâlceavă, acestea sunt lucruri care trebuie judecate, asumate, asimilate, pentru că este vorba de un patrimoniu care nu înseamnă numai clădiri. Dacă tot se face o construcție mare, poate măsurăm puțin la temelie’, a precizat Crin Antonescu.
Întrebat dacă Victor Ponta poate fi învins la prezidenţiale, Antonescu a răspuns: „Da, sigur că poate fi învins. Eu văd că Victor Ponta se teme de foarte multe lucruri, că Victor Ponta nu reacţionează, nu a crescut bine în condiţia de preşedinte PSD şi premier şi că, cu cât a avut mai multă putere, cu atât pare să fie mai slab el însuşi. De pildă, nu i-a prins bine acest confort al susţinerii mediatice. Când, orice ai face, ştii că ai nişte guri de tun mediatice te scot că ai fost minunat, asta te duce la un anumit confort, la o anumită atrofiere a unor facultăţi pe care Ponta le are”, a precizat fostul lider al PNL.