În preziua rememorării nașterii lui Eminescu, despre două texte „atingătoare de“ Eminescu. Unul, semnat de președinții Camerelor Legiuitoare (la un moment dat: Roberta Alma Anastase și Mircea-Dan Geoană, celălalt de profesorul Nicolae Georgescu. Vreo legătură? Sau doar alăturare insolită si facilă, pentru efect ieftin, de tip presă tabloidală?
Celebrăm, sau ar trebui să o facem, la 15 ianuarie, pentru a treia oară Ziua Culturii Naționale. Celebrăm, sau ar trebui să o facem, tot la 15 ianuarie, de zeci și zeci de ani, din secolul al XIX-lea, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. Vai, ce coincidență, nu? Incredibil, în aceeași zi și Cultura Națională, și Eminescu! ?ê?£i, cu totul întâmplător, nu-i așa? Pentru că Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, mai popular spus Legea 238/2010, instituie Ziua Culturii Naționale, dar nu lămurește de ce taman la acea dată și oricum, numele lui Eminescu nu apare în aproape duzină de rânduri a textului oficial. Au fost întratâta de sfioși și pioși demnitarul nr. 2 și nr. 3 din statul român încât nu au cutezat să semneze măcar un text în care apare vorba Eminescu? Ori, poate sunt românii în situația cumplită de a nu-și putea sărbători „pe față“ poetul național? Are cumva țara, la București sau din străinătate, o stăpânire pe care o supăra sau o deranjează Eminescu? Ne interzice vreo lege internațională, vreun aquis comunitar sau vreo datină a pământului să-l preacinstim pe unul dintre cei mai înzestrați și mai încercați români? De ce nu Ziua Eminescu? Sau măcar Ziua Eminescu și a Culturii Naționale, dacă ținem musai „să facem economie“ la cheltuieli festive și la zile nelucrătoare. Legea cu pricina e oricum antologica prin gafe și inepții: prevede că doar în această zi, doar de această sărbătoare, să se organizeze și să se finanțeze acțiuni pentru „cultura națională“, iar Radioul și TV-ul să includă „emisiuni dedicate“. ?ê?£i culmea, să se facă și un ghid…“ anual“ pentru prestațiile din providențiala Zi. Adică, sunt prevăzute pentru o zi, doar o zi din cele 365 ale anului, exact ce ar trebui să facă zi de zi și nu doar într-o zi pe an toate aceste numite și nenumite instituții. Ce-ar fi de spus, că românii țin până și Sâmbăta Morților de câteva ori pe an?
Al doilea text, de fapt cartea profesorului Nicolae Georgescu „Boala și moartea lui Eminescu“, apărută în anul care a trecut, într-o a doua ediție, la Editura Babel. Între contemporanii noștri, prof. N. Georgescu, autorul a mai mult de zece cărți în materie, este eminescologul care excelează prin hărnicie, acribie și curaj, iar aceste virtuți – dar și altele – privesc și exegezele sale și despre viața, și despre opera Poetului. După ce ne-a oferit o nouă lectură a poeziei eminesciene, întemeiată inclusiv pe înțelesul virgulelor, neobositul cercetător stăruie asupra momentului, inenenarabil de dureros și de nedrept, al agoniei civile și morții civile ale lui Eminescu. Moment pe care, observă subtil și delicat N. Georgescu, „toți împătimiții de viață poetului l-au parcurs în tăcere crispată“. Cu experiența unui travaliu documentar și analitic rar întâlnit ca amplitudine și respectiv acuitate, N. Georgescu explică astfel secretul revelației „adevăratei vieți“ a lui Eminescu (revelație pe lângă care am trecut și trecem, fără a o vedea, cu toții): „să verificăm fiecare fragment în parte fiecare articulație a unui text…“. E o cerință minimă, dar a-l cunoaște și înțelege pe Eminescu e mult mai complicat decât ne arată aici, cu modestie, domnul profesor.“Biografiile științifice ale lui G.Călinescu, Petru Rezuș, D. Murărașu, George Munteanu iată numai patru dintre sitele dese și foarte dese care au cernut informația lăsând să trecă doar ce e foarte, foarte subțire – mai scrie, la un moment dat autorul cărții. Despre ultimii ani de viața ai lui Eminescu aflăm, de câteva decenii, lucruri zguduitoare, dar suntem bombardați și cu noiane de felurite scenarii. În acest hățiș, profesorul Nicolae Georgescu încearcă să afle calea dreaptă.
Calvarul sfârșitului de viață a pământeanului Eminescu, Golgota sa în România secolului al XIX-lea, dar urcat și în postumitate, până astăzi, își află în profesorul Nicolae Georgescu cel mai bun cunoscător, adevărat povestitor și convingător tălmăcitor dintre noi. Să-l citim. ?ê?£i să-l pomenim pe Eminescu de 15 ianuarie, fie ea, conform legii și Ziua Culturii Naționale. Vom merita vreodată o Zi Eminescu?
Corneliu Vlad
