Home Life China are 564 milioane de utilizatori de Internet

China are 564 milioane de utilizatori de Internet

DISTRIBUIŢI

Numărul internauților (utili­za­torilor de Internet) din China, deja cel mai mare din lume, a ajuns la 564 milioane la finele lui 2012, cu 51 de milioane mai mult decât la finele lui 2011, a anunțat marți Centrul chinez de informare în domeniul internetului (CNNIC), transmite AFP.
Potrivit CNNIC, rata de penetrare a internetului în cea mai populată țară din lume este de 42,1% față de 38,3% la finele lui 2011. De asemenea, aproape trei sferturi din internauții chinezi (74,5%) accesează în prezent la rețeaua de Internet via telefoanele lor mobile. La finele lunii decembrie 2012, China avea 420 de milioane de utilizatori de Internet mobil, cu 64 de milioane mai mult decât la sfârșitul lui 2011. Numărul chinezilor care fac cumpărături pe Internet a crescut cu 48 de milioane într-un an ajungând la 242 milioane, iar numărul utilizatorilor de rețele sociale din China a atins 309 milioane, în creștere cu 58 de milioane într-un an.
Autoritățile de la Beijing încurajează dezvoltarea Internetului însă în același timp încearcă să controleze accesul la anumite site-uri cu un conținut pe care îl consideră sensibil din punct de vedere politic.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.