Echipa mixta de deputati si senatori a reusit sa finalizeze initiativa legislativa privind statutul parlamentarului. Discutiile, care au durat mai multe luni, au pornit de la initiativele realizate de catre senatorul PSD Ion Predescu si de deputatul PSD Smaranda Dobrescu, in colaborare cu alti deputati, iar rezultatul final este sensibil diferit. Desi, intr-o anumita masura, s-au pastrat o serie de prevederi cuprinse in celelalte doua initiative, textele au fost imbunatatite. De asemenea, aceasta initiativa cuprinde o serie de prevederi noi, mai ales in ceea ce priveste -aspectele sociale-. Astfel, controversata prevedere referitoare la acordarea de pensii speciale pentru parlamentari a fost eliminata definitiv. In locul acesteia, cei care au lucrat la aceasta varianta, ce va intra in discutia comisiilor de specialitate in cursul saptamanii viitoare, au prevazut posibilitatea ca parlamentarii sa aiba dreptul la pensii private. -Deputatii si senatorii au dreptul la pensii in conditiile legilor generale privind sistemul juridic de pensii sau, dupa caz, a legilor speciale in materie de pensionare, precum si la o pensie de tip privat-, se arata in noul text referitor la pensiile parlamentarilor.
Potrivit initiativei legislative, pensia de tip privat a parlamentarilor va fi finantata dintr-un fond special, care va fi creat in acest sens. Acest fond special de asigurari de pensii va fi construit pe baza unor contributii ale deputatilor si senatorilor. Cuantumul contributiei va fi de 5% din indemnizatia lunara bruta a parlamentarului care doreste aceasta pensie privata. Initiativa prevede ca fondul va fi creat si gestionat la nivelul fiecarei Camere a parlamentului printr-o hotarare a Biroului Permanent. Gestionarea fondului se va face de catre o comisie care va fi formata din doi chestori ai Camerei respective, un reprezentant al grupului parlamentar si un director executiv. Pentru a putea beneficia de aceasta pensie, parlamentarul trebuie sa fi parcurs cel putin un mandat corespunzator unei legislaturi complete sau sa faca dovada platii a 48 de contributii lunare corespunzatoare duratei normale a unui mandat. O alta conditie prevazuta de initiatori stipuleaza obligatia ca beneficiarul sa nu mai indeplineasca calitatea de parlamentar.
Cuantumul lunar al pensiei de tip privat va oscila in functie de numarul de legislaturi in care pensionarul a fost deputat sau senator: o legislatura – 35% din indemnizatia de parlamentar, doua legislaturi – 40%, trei legislaturi – 45%. Daca documentul va fi adoptat in forma actuala, atunci pensiile de tip privat ale parlamentarilor vor fi platite prin intermediul Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale, iar Camera Deputatilor si Senatul vor stabili prin bugetul anual schema de pensii. De asemenea, recorelarea si impozitarea pensiei de tip privat a parlamentarilor se vor face tot de catre Camera Deputatilor si Senat. De aceste prevederi vor putea beneficia si parlamentarii care si-au exercitat mandatul in legislatura 2000-2004 care vor face dovada platii contributiei lunare pana la 11 decembrie 2004. Cei care nu indeplinesc conditiile de pensionare vor putea valorifica stagiul de cotizare in momentul pensionarii, daca vor face dovada platii contributiei lunare pana la data amintita anterior.
De asemenea, initiativa prevede instituirea unei indemnizatii de deces. In cazul in care un parlamentar ar deceda, familia acestuia ar primi o indemnizatie (o singura data) egala cu indemnizatia de parlamentar.
La capitolul -indemnizatii- se mai poate spune ca parlamentarul ar putea primi -spor de vechime in munca-. -La indemnizatia lunara individuala se acorda spor de vechime in munca determinat de activitatea anterioara, cat si de cea parlamentara, de pana la 25% corespunzator transelor legale de vechime in munca si procentului stabilit de lege-, se arata in aceasta varianta.
Transport fluvial gratuit
O alta noutate se refera la transportul gratuit de care dispun senatorii si deputatii. Spre deosebire de situatia de pana acum, parlamentarii vor putea sa se deplaseze gratuit si pe -fluviu-, nu numai pe tren, avion sau alte mijloace de transport. De asemenea, in cazul in care se deplaseaza cu masina pe care au primit-o de la parlament, deputatii si senatorii vor primi cuantumul in bani a 7,5 litri de combustibil pentru 100 km parcursi. In ceea ce priveste diurna de deplasare pentru parlamentarii care nu locuiesc in Bucuresti, initiativa prevede ca aceasta sa fie de 2%/zi din indemnizatia lunara, iar in cazul in care locuiesc la hotel, li se vor acoperi toate costurile de cazare practicate in mod curent de hoteluri. Daca nu locuiesc la hotel, li se vor acorda 70% din tariful minim practicat.
Pasaport diplomatic pentru familiile parlamentarilor
Initiativa legislativa readuce in discutie problema pasapoartelor diplomatice pentru familiile senatorilor si deputatilor. Initiatorii doresc ca acest drept sa fie extins si membrilor importanti ai familiei. -Senatorii si deputatii au dreptul la pasaport diplomatic inclusiv sotul/sotia si copiii minori din intretinerea lor-, se arata in initiativa. Totodata, trebuie spus ca orice -atingere- adusa parlamentarului -se plateste-. In textul proiectului se stipuleaza ca orice fapte prin care se atenteaza la onoarea sau reputatia unui deputat sau senator, ca amenintare sau acte de violenta, fac obiectul prevederilor Codului privind infractiunile si contraventiile. Aceste prevederi se aplica si in cazul familiei -alesului-.
Chiulangiii vor fi publicati pe Internet
Initiativa legislativa aduce si o propunere inedita. Cei care au lucrat la aceasta varianta propun ca instrument pentru combaterea chiulului in parlament publicarea pe Internet a numelor celor care practica frecvent acest -sport-. -Numele deputatilor si senatorilor absenti nemotivat de la lucrarile fiecarei Camere, precum si din comisiile permanente, vor fi publicate pe paginile de Internet ale acestora, lunar-, se arata in textul initiativei. De asemenea, daca lipseste de la cinci sedinte de plen sau trei ale comisiilor, parlamentarul este obligat sa se justifice in scris, in caz contrar el putand fi sanctionat -financiar-.