Mult mediatizata relație dintre diva R&B Beyonce și rapper-ul și producătorul muzical Jay-Z este pe cale să se destrame, conform unor speculații apărute în presa tabloidă, cei doi urmând să pășească pe drumuri diferite după ce-și vor încheia turneul mondial „On The Run”, informează online starpulse.com, scrie Agerpres.
Unele surse susțin că Beyonce și Jay-Z primesc consiliere maritală în timp ce se află în turneu, însă relația lor continuă să se deprecieze și starurile se gândesc să se despartă după ce-și încheie turneul comun.
Conform cotidianului New York Post, Jay-Z s-ar afla la originea tensiunilor de cuplu. „Ei încearcă să găsească o modalitate de a se despărți fără să divorțeze (…) Pentru moment se află în turneu și nu pot renunța pentru că au primit o mare parte din banii de la promotori în avans”, conform unei surse din anturajul celor doi, citată de publicația newyorkeză.
Există și speculații conform cărora ambele staruri sunt implicate în relații extraconjugale. Jay-Z ar fi avut o relație amoroasă cu o chelneriță pe nume Casey Cohen, însă aceasta a infirmat legătura. La rândul ei, Beyonce se pare că ar avea o aventură cu unul dintre bodyguarzii săi, potrivit Agerpres.