Logica de război rece între palatele Cotroceni și Victoria și concurența acerbă pentru felia de tort numită popularitate poate conduce la situații cel puțin dramatice. Situația ostaticilor români din Algeria a arătat-o din plin. Din disperare de „rating politic”, premierul Victor Ponta și aparatul diplomatic au acționat ca o echipă de diletanți, deși nu este prima dată când cetățeni români din zone fierbinți se află în această situație. Totul a funcționat prost. De la comunicarea cu mass-media, până la aplicarea minciunilor specifice politicului familiilor celor răniți. Toată desfășurarea a fost un fiasco iar populismul de care a dat dovadă premierul, ca lider al acestei celule de criză, a arătat că la circa opt luni de la preluarea puterii Ponta este încă un cârlan neexperimentat. Dacă în cazul său, această atitudine impulsivă este oarecum de înțeles, nu același lucru se poate spune și despre ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, un diplomat cu pretenții care la rândul său a dat dovadă de amatorism. MAE a furnizat informații confuze și frânturi de adevăr, lăsând mici supape de comunicare pe surse pentru a menține un control strict al canalelor de comunicare.
Totul a culminat cu ieșirea triumfătoare de sâmbătă după-amiază a premierului Ponta. Împreună cu Titus Corlățean, venit foarte „casual” în fața jurnaliștilor doar cu o cămașă albă descheiată la gât ca după o zi de muncă asiduă, premierul încerca să răspândească liniștea. O liniște transmisă nervos ce avea parcă să anunțe eșecul ce avea să vină. Mesajul lui Ponta a părut mai degrabă unul matematico-chirurgical, cum că unul din cinci ostatici ucis nu este tocmai rău iar procentajul de reușită de 80% nu este unul tocmai rău în comparație cu celelalte țări cu muncitori la rafinăria In Amenas din estul Algeriei. Ulterior, odată cu decesul celui de-al doilea român, MAE și-a recunoscut propria minciună. De aici ghemul minciunilor s-a despletit haotic pentru a scoate la lumină un adevăr crunt despre neprofesionalismul politizat ce bântuie holurile centralei MAE. Diplomația a spus oficial că nu s-a aflat în posesia unor date despre ce-al de-al doilea mort deoarece nu ar fi avut acces la el în spitalul în care era îngrijit. Numai că o altă minciună avea să iasă la suprafață. O altă greșeală a MAE a fost să ia de bune informațiile părții algeriene, cea care ulterior a fost „demonizată” și transformată în acarul Păun. Fără a verifica informațiile, MAE a luat pe nemestecate datele algerienilor și le-a prezentat opiniei publice din România cu un surplus de bine. Diplomația algeriană a dezmințit chiar ieri că ar fi transmis date greșite pentru omologii români. Mai grav este că familia celui de-al doilea decedat a fost mințită. Că soțul și tatăl Mihai Marius Bucur se simte bine, fiind ușor rănit la o mână. Ulterior „românul doi” avea să moară din cauza unor răni grave.
Dimensiunea politică a acestei tragedii scoate la iveală o situație mult mai primejdioasă. Ca astfel de crize să fie rezolvate sub instinctul întrecerii. Graba și nervozitatea lui Ponta au fost determinate de dorința sa de a-și întrece precursorul în astfel de împrejurări. De a arăta că poate ține și el frâiele unui astfel de dezastru și că îl poate gestiona eficient. În vanitatea sa imensă, Ponta a dorit să se compare cu președintele Traian Băsescu, cel care care a politizat la rândul său salvarea jurnaliștilor răpiți în Irak din 2005, trecând-o în bagajul său de capital politic. „Spiritul olimpic” de întrecere promovat de Ponta pe cârca unor români aflați în astfel de situații, ne-a conferit raportarea premierului față de președinte. Din nou, singura victimă colaterală a acestor fricțiuni nu poate fi decât cetățeanul român în slujba căruia pretind toți că se află.
Mădălin Necșuțu
