Ce este complexitatea? Nu este nici pe departe o -modă-, nici o atracţie intelectuală, ci, cum scrie E. Mileton-Kelly, -un nou mod de a gândi, de a privi lumea-. Un mod care arată că -aşa funcţionează Universul, iar noi trebuie să înţelegem asta-, apreciază D. Byrne. Aşa fiind, este firesc ca o manifestare academică dedicată acad. Mircea Maliţa, la împlinirea vârstei de 80 de ani, să aibă tema -provocările complexităţii-. Pentru că, aşa cum afirma acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, -ar fi greu de găsit un alt cuvânt mai potrivit decât *complexitate* pentru a defini personalitatea lui Mircea Maliţa-. O şansă a fost, poate, faptul că a absolvit două facultăţi, de matematică şi filosofie, şi doctoratul cu teza -Modele matematice pentru negocieri-. Cariera sa este caracterizată prin -varietate, talent, cunoştinţe profunde multilaterale-. A fost director al Bibliotecii Academiei Române, ministru al învăţământului, diplomat, ambasador în Elveţia, la ONU, în SUA. Abordarea unui generos registru tematic, încercarea tenace de a descifra şi controla complexitatea a fost şi un fel de elixir al tinereţii, Mircea Maliţa fiind o prezenţă activă în viaţa ştiinţifică şi culturală. Peste câteva zile va lansa o trilogie de memorii din activitatea sa de diplomat. Acestea se adaugă numeroaselor lucrări de specialitate şi eseuri, dintre care amintim: -Modele matematice în sistemul educaţional-, -Programare nelineară-, -Pagini din trecutul diplomaţiei româneşti-, -Teoria şi practica negocierilor-, sau -Sfinxul-, -Aurul cenuşiu-, -Idei în mers-, -Fire şi noduri-, -Zidul şi iedera- şi -Zece mii de culturi şi o singură civilizaţie-. A fost coautor al rapoartelor Clubului de la Roma -No limits to learning- şi – The Double Helix of Learning and Work-. În semn de cinstire, acad. Mugur Isărescu i-a înmânat acad. Mircea Maliţa o plachetă omagială emisă de Asociaţia română a Clubului de la Roma.
Omul rezolvitor de probleme
Comunicările prezentate la sesiune au fost răspunsuri la provocările complexităţii: -Probabilitate, certitudine, previziune- de acad. Alexandru Surdu; -Etica ştiinţei- de acad. Virgiliu N. Constantinescu; -Diversitatea ca sursă de conflicte- de acad. Solomon Marcus; -Reîntoarcerea complexităţii- de Mircea Flonta; -Mircea Maliţa şi jocul complex al ideilor- de Teodor Dima; -Informatică şi complexitate- de Gh. Păun şi cuvântul rostit de acad. Dan Berindei. Ubicuitatea complexităţii este evidentă şi cercetarea ştiinţifică sistematică încearcă s-o explice folosind cât mai puţine principii iar matematizarea ştiinţelor propune noi modele ale fenomenelor din natură şi societate. Unde şi când apare? P. Cilliers scrie: -Complexitatea nu este localizată undeva, la un anumit nivel de structurare al unui sistem… este o proprietate născută din interacţiunea părţilor ce o compun, se manifestă doar la nivelul sistemului însuşi-. După o bogată exemplificare din fizică, chimie, ca şi din ştiinţele sociale, Mircea Flonta l-a evocat pe Ilya Prigogine care vorbea de o -reîntoarcere a complexităţii-, simptom al treceri de la o cultură ştiinţifică la alta. Noianul de noi probleme ce trebuie rezolvate îndreptăţeşte definiţia omului dată de Mircea Maliţa ca -rezolvitor de probleme-. Un posibil răspuns la aceste provocări poate fi dat şi de etica ştiinţei despre care a vorbit pe larg acad. Virgiliu N. Constantinescu, enumerând preocupările contemporane, pentru a sublinia că rezolvarea problemelor necesită analize aprofundate, competente iar -concluziile se adresează nu doar comunităţilor ştiinţifice, ci şi publicului în general, iar în particular decidenţilor politici-.
Diversitatea ca sursă de conflict
Diversitatea este o condiţie preliminară a complexităţii şi forma ei elementară este distincţia binară. De aici, acad. Solomon Marcus a pus în discuţie termeni cum sunt cooperare şi conflict, alianţe şi dezbinări ş.a., amintindu-l pe Socrate, care observa o relaţie conflictuală între două cerinţe naturale: conectarea la realitate şi satisfacerea unui anumit standard de rigoare. A. Einstein afirma că: -în măsura în care enunţurile matematice sunt sigure, ele nu se referă la realitate; iar în măsura în care se referă la realitate, enunţurile matematice nu sunt certe-. Dintre numeroasele exemple am reţinut -comunicarea-, cu pluralitatea ei de funcţii (expresivă, de codificare şi decodificare, referenţială, poetică, perturbatoare şi terapeutică ş.a.) ce pot fi când cooperative, când conflictuale. Aşa fiind, -nu se poate pune problema optimizării, în sensul optimizării tuturor funcţiilor ei şi compromisul devine inevitabil-. Pentru că, de pildă, -cerinţa de a fi scurt vine în contradicţie cu aceea a evitării ambiguităţilor-. Ceva asemănător şi în cooperare, ale -cărei postulate sunt măcinate de conflicte-( Grice).
Pentru informaticieni, complexitatea a devenit în ultimele decenii o adevărată obsesie. Provocarea este, pentru Gh. Păun, nu -ce se poate-, ci -ce se poate face acum, aici, cu resurse date-, de unde preocupările vizând complexitatea. Probleme reale sunt uşor de formulat, însă prin implicaţiile lor complexitatea creşte exponenţial. Cu atât mai mult cu cât vorbim de calculatoare biologice sau cuantice, care impun revizuirea paradigmelor. Pentru informatician, este o dublă provocare – dinspre matematică şi dinspre tehnologie.
Idei în mers
Pe firul -ideilor în mers-, acad. Mircea Maliţa a înşiruit provocările complexităţii care pare a se alimenta din ea însăşi pentru a deschide o nouă eră a gândirii ştiinţifice. Este un avertisment pentru cei ce mai cred, după Descartes, în -simplitate şi claritate- , fiindcă, -inevitabil, apar conflicte şi omul rezolvitor de probleme vizează supravieţuirea-. Simplu spus, dar aici începe complexitatea, deoarece problemele sunt grele, iar -lumea obsedată de imaginea politicienilor nu le dă atenţia cuvenită-. Se impune disocierea dintre -politicianism şi profesionalismul necesar rezolvării problemelor-. Este, implicit un îndemn la luciditate, pe care distinsul sărbătorit l-a făcut într-o pledoarie pentru profesionalism. -Nu cumva, noi, luptându-ne cu complexitatea trebuie să punem porţiuni de complexitate în proiectul nostru şi să le transferăm complexităţii realului, care astfel să fie explicabile şi controlabile?- Aici apar deschizătorii de drumuri, unii din ţara noastră, cum este Gh. Păun. În esenţă, este vorba de libertate, astfel de oameni refuzându-se societăţii imaginii şi a divertismentului pentru a-şi valoriza resursele, devenind realele speranţe ale omenirii. Şi urarea de a creşte capacitatea de a controla complexitatea ca gândire şi acţiune într-un timp pândit de -riscuri şi primejdii-.
Pe drept cuvânt, sublinia acad. Dan Berindei, sesiunea omagială a devenit o incitantă dezbatere, care cu siguranţă va continua fascinantul joc al ideilor, ce găsesc în trecerea anilor taina tinereţii spiritului, mereu confruntat cu celebrele întrebări kantiene: Ce pot să cunosc? Ce trebuie să fac? Ce este îngăduit să sper?
