Convorbire cu prof. univ. Daniel Dăianu, membru corespondent al Academiei Române
Pentru început, cum apreciați situația economică din anul pe care tocmai l-am terminat pe plan mondial și, îndeosebi,
în România?
Criza fără egal de la Marea Depresiune din secolul trecut nu s-a terminat. Economiile (bugete publice și private) sunt supraîndatorate, cererea agregată (de bunuri de consum și de capital) lâncezește, lipsește încrederea care este un factor esențial pentru animarea întreprinzătorilor. Corecțiile cer timp și sunt anevoioase. Țările occidentale au pierdut teren în competiția globală, ceea ce îngreunează relansarea, iar Europa se confruntă cu criza zonei euro, care ține de design și politici defectuoase. Noroc că Banca Centrală Europeană a intervenit la finele lui 2011 și în 2012 pentru a salva moneda unică, dar lucrurile nu sunt încă rezolvate. Romania este prinsă în acest vortex, în condițiile în care modelul ei de creștere a fost fragil. Avem înapoiere mare în domenii ca infrastructura de bază, agricultura. Instituțiile noastre sunt slabe. De bine de rău, s-a reușit o corecție a dezechilibrelor macro. Depindem însă enorm de zona euro.
?ê?£i perspectivele anului 2013 în termenii provocărilor și ai unor oportunităților?
Consolidarea bugetară trebuie continuată, dar fără a mai reduce nivelul cheltuielilor bugetare. Bugetul public susține activitatea economică de ansamblu, mai ales când sectorul privat este atât de slăbit. Execuția bugetară trebuie sa fie ameliorată pe ambele laturi: venituri și cheltuieli. Avem nevoie de o absorbție mult crescută a fondurilor europene (care pe net să depășească 2-2,5% din PIB), de creșterea eficienței cheltuielilor publice prin diminuarea risipei (inclusiv reforma companiilor de stat) și priorități în investiții, de o colectare mai bună a veniturilor fiscale. BNR este bine să nu tolereze o apreciere a leului care lovește la exporturi. În plus, un asemenea demers consolidează rezervele valutare. Trebuie sa ne ocupăm de agricultura; “chestiunea rurală“ a rămas, din nefericire, o constantă a societății românești de mai bine de un veac. Avem nevoie de o diplomație economică agresivă.
Deși în ultima vreme prognozele sunt destul de greu de făcut, totuși ce scenarii sunt mai probabile pentru Romania în 2013?
Într-un scenariu bun economia poate avea o creștere de peste 1,5%; o asemenea evoluție depinde de absorbția de fonduri europene, o gestionare mai bună a sectorului public, un an agricol mai bun decât 2012 și o situație în zona euro care nu scape de sub control. Pentru economia noastră având în vedere mediul extern neprietenos este vitală mobilizarea rezervelor interne de eficiență. Scenariul pesimist ar echivala cu o cvasi-stagnare a economiei. Continuarea aranjamentelor cu FMI, Banca Mondială și UE este utilă pentru a ne proteja de piețe financiare încă foarte tensionate și pentru a impulsiona reforme interne.
Ați susținut o comunicare deosebit de interesantă la sesiunea Academiei Române „Supraviețuirea prin diplomație“. De unde și cum ar trebui gândită o strategie în condițiile în care foarte mulți specialiști sunt destul de sceptici privind 2013?
Robustețea sistemelor a scăzut din varii motive. Negestionarea globalizării a mărit interconectivitatea fără a se proteja „reziliența“ lor. Noile tehnologii informaționale și comunicaționale au fragilizat sistemele care nu au instrumente de back up, mecanisme ce pot amortiza șocuri. Criza actuală are efecte economice și sociale grave. Dar adevărata provocare pentru supraviețuirea comunităților umane, dacă nu ne referim la conflicte militare (războaie), privește schimbarea climatică. Clubul de la Roma și alte organizații au avut dreptate, în opinia mea, în acest sens. Un anume mod de viață și o logică economică ce nu internalizează efectele schimbării de climă și epuizabilitatea unor resurse (ca externalități negative, cărora ar trebui să li se atribuie costuri pe măsură), sunt impedimente pentru adaptare. De mai mult timp exista o gândire privind sustenabilitatea, ce este ilustrată de ceea ce este numit „steady state economics“. Dacă nu va exista un consens că trebuie prevenit un dezastru s-ar putea să trecem de un tipping point, prag fatal. „The Day after“, să ne amintim filmul, nu este o fantasmagorie. Din păcate, mulți sunt prizonieri ai realităților imediate, ai disputelor pentru piețe, pentru controlul resurselor subestimând tabloul mare, care ne privește pe toți.
Actuala criză este și a științei economice?
În opinia mea este. Pe de o parte, este dezavuat fundamentalismul în abordări teoretice și practici economice. Fără economie liberă (piețe) nu exista libertate. Aceasta este marea lecție a comunismului. Dar credința în reglare perfectă prin piețe este total aiurea. Dereglementarea piețelor financiare, o cosmologie economica simplistă, au condus în bună parte la criza de acum. Economia nu are cum sa evite mișcarea ciclică, dar sunt necazuri cauzate de o intermediere financiară ce a luat-o razna și care puteau fi evitate. Mai exista o fațetă a crizei științei economice. Mă refer la mistica privind modelarea. Nu numai că metodele cantitative au imperfecțiuni, unele congenitale, întrucât nu exista infailibilitate, dar raționalitatea economică nu este singurul driver, stimul al acțiunii umane. Afirm aceasta deși cred că societatea umană este una „economica“ par excellence, adică motivată de avantaje și dezavantaje interpretate pecuniar, deoarece resursele sunt limitate în raport cu nevoile și dorințele oamenilor.
Vorbiți, nu odată, despre neîncredere ca una dintre cauzele actualei crize și a perpetuării ei. Pe la jumătatea veacului trecut, un psiholog atrăgea atenția asupra crizei de încredere care ar putea fi deosebit de dăunătoare. Cum s-ar putea recăpăta încrederea într-o lume în care întâlnim din ce în ce mai des acel „homo fraudens“ de care vorbește Mircea Malița?
Poate că unii suntem naivi, dar eu împărtășesc teza că economia, societatea au nevoie de valori morale ca bunuri publice pentru a funcționa bine, decent. Adam Smith a scris în acest spirit, „Teoria Sentimentelor Morale“ (mai puțin cunoscuta decât „Avuția Națiunilor“). Max Weber a văzut în etica protestantă o ipostază a legăturii între ethos și calitatea economiei, a vieții. Mai târziu Kenneth Arrow, Amarthya Sen, ultimii doi fiind și laureați ai premiului Nobel, au reliefat importanța valorilor morale pentru viața noastră. Criza financiară este și una a pierderii reperelor etice de către mulți în industria bancară, financiară. Băncile au un pronunțat caracter de utilitate publică. In mod ironic, axarea pe trading, pe speculație, le-a transformat într-un destabilizator intrinsec al economiei. De aceea este nevoie de o reforma profunda a sistemului financiar, o re-reglementare și alt tip de supraveghere. Este posibil ca marea criză de acum să ne plaseze pe un downswing al unui ciclu Kondratiev (schumpeterian), care s-ar suprapune și cu o deteriorare a stării morale, sindrom spenglerian. Se poate ieși din aceste chingi, ale ciclurilor lungi? Teoretic ai zice că da, dacă s-ar împleti noi câștiguri tehnologice (o noua revoluție tehnologică) cu o resuscitare a valorilor morale. Un Robert Gordon nu credea într-o nouă revoluție industrială; Kenneth Rogoff nu este așa sceptic în timp ce alții mizează pe nanotehnologie, biologie moleculară, neuroștiinte, materiale noi, etc. Problema este, în esență, a timpului pe care îl avem la dispoziție pentru a depăși bariere. Sunt convins că omenirea, dacă va evita un dezastru nuclear și pandemii ce ne-ar duce spre extincție, poate cunoaște noi salturi tehnologice, care ar catapulta-o într-o alta eră –mă gândesc la explorarea altor planete, la posibilități născute de ruperea dependenței de resurse ale Terrei. Dar timpul contează enorm având în vedere provocările prezentului și viitorului imediat. Oamenii concreți judecă viața lor, a copiilor lor… adică prezentul și deceniile următoare, nu perspectiva foarte lungă.
Ați scris numeroase cărți și amintesc dintre cele mai recente amintesc „Which way goes capitalism“ și “Când finanța subminează economia și coordonează democrația“. Aveți un regret profesional în anii din urmă?
Sunt mai multe, dar fiindcă am vorbit despre criză financiară mărturisesc că regret că nu am putut continua activitatea în Parlamentul European. Am fost printre promotorii eforturilor de schimbare a reglementării și supravegherii piețelor financiare. Raportul elaborat cu Ieke van den Burg și adoptat de PE prefigurează, de altfel, elemente ale reformelor actuale și chiar ale unei uniunii bancare.
Elena Solunca Moise
