Home Sport Eto*o si-a sarbatorit revenirea cu un gol

Eto*o si-a sarbatorit revenirea cu un gol

DISTRIBUIŢI

Barcelona şi-a păstrat în stil de mare echipă prima poziţie din campionatul Spaniei. Catalanii nu le-au lăsat nicio şansă celor de la Athletic Bilbao, impunandu-se cu 3-0, iar unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost atacantul Samuel Eto*o, camerunezul fiind pentru prima dată titular în echipa lui Rijkaard după accidentarea suferită la Bremen în luna septembrie a anului trecut. Eto*o a provocat autogolul lui Andoni Iraola din minutul 23 şi a marcat al doilea gol al serii în minutul 40, catalanii reuşind astfel cea de-a doua victorie din şase partide disputate în toate competiţiile în care sunt angrenaţi. La fluierul final al partidei, un alt jucător excelent al lui Rijkaard în partida contra bascilor, Ronaldinho, şi-a dat jos tricoul pentru a le arăta fanilor de pe -Nou Camp- că nu este supraponderal, aşa cum îl acuzaseră numeroase cotidiene iberice. Fosta adversară a Stelei din şaisprezecimile Cupei UEFA, FC Sevilla, a ratat şansa de a păstra acelaşi număr de puncte cu Barcelona, remizand la Getafe, scor 0-0. Surpriza etapei a 24-a în Primera Division a fost remiza albă înregistrată de Valencia în deplasarea de la ultima clasată, Gimnastic Tarragona, elevii lui Quique Sanchez Flores pierzand ocazia de a se apropia la două puncte de locul secund. În clasamentul primei ligi spaniole conduce Barcelona, cu 49 de puncte, FC Sevilla ocupă poziţia a doua, cu 47 de puncte, Valencia şi Real Madrid împărţind locul al treilea, cu cate 43 de puncte. Poziţiile retrogradabile sunt ocupate de Mallorca, Bilbao, Real Sociedad şi Tarragona.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.