La mai putin de doua saptamani de la ultimul miting sindical, Cartelul Alfa si Blocul National Sindical si-au mobilizat, din nou, membrii si au ocupat, pentru cateva ore bune, centrul Capitalei. Numarul celor ce au participat la miscarea de protest desfasurata ieri a fost semnificativ mai mare ca la ultima demonstratie. In plus, modul de organizare a mitingului, fiecare centrala sindicala convocand propria demonstratie si plecand apoi in mars spre cladirea Guvernului, a complicat si mai mult viata soferilor bucuresteni. Mitingul a nu a avut un scop precis, liderii celor doua confederatii sindicale nedorind altceva decat sa-si arate -muschii-, in conditiile in care se ajunsese la un acord cu reprezentantii Guvernului, acord ce a si fost semnat in jurul pranzului. In ignoranta lor, -strategii- centralelor sindicale risca sa-si transforme masele pe care le manipuleaza intr-un proletariat care va sfarsi prin a fi hulit de cei care muncesc si care nu protesteaza decat atunci cand este cazul, in spirit sindical european.
Aceiasi actori, aceleasi lozinci, aceleasi mentalitati
Prima demonstratie a zilei a inceput in jurul orei 11.30, in Piata Revolutiei strangandu-se aproximativ 5.000 de membrii ai confederatiei Cartel Alfa. In Piata erau prezenti reprezentanti ai U Metal, Solidaritatea, ai organizatiilor sindicale din chimie-petrochimie, precum si ai altor federatii reprezentative, din majoritatea judetelor tarii.
Lozincile scandate de demonstranti s-au inscris in stilul -clasic- de acum, cel mai des folosite fiind -Hotii, Hotii-, -Ilescu si Nastase au bagat foamea in case- sau -V-am votat si ne-ati mintit-. Singura noutate a constat in adaptarea unei lozinci lansata in perioada de glorie a manifestatiei maraton din Piata Univesitatii de la inceputul anilor 1990. -Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana nu vom rezolva si problema noastra-, a devezit slagarul zilei, fiind scandat de sute de ori de cei peste 5.000 de oameni stransi in Piata. Le placea lor cum suna…
Manifestatia sindicatelor a determinat, in mod firesc, blocarea partiala a unora dintre artere rutiere cel mai circulate din centrul orasului sau devierea traficului pe rute ocolitoare. Conform intelegerii cu Primaria, manifestantii Cartel Alfa au stationat in Piata Revolutiei pana in jurul orei 13.00, dupa care au plecat in mars, pe traseul Bd. N. Balcescu – Piata Romana – Piata Victoriei, spre sediul Guvernului.
Imediat ce piata din fata cladirii Senatului a fost parasita de membrii Cartel Alfa, cei din Blocul National Sindical le-au luat locul.
Spre disperarea si indignarea bucurestenilor, moftul sindical a provocat blocarea principalelor artere de circulatie din Capitala. Bucurestenii care nu aveau acces in zonele Piata Victoriei, dinspre bulevardul Lascar Catargiu spre statuia Aviatorilor si dintre soseaua Stefan cel Mare spre bulevardul Nicolae Titulescu, peste pasaj, puteau fi auziti injurandu-i pe protestatari si trimitandu-i la munca.
Protest de dragul protestului
Motivul pentru care cele doua centrale sindicale si-au scos oamenii in strada e un pic mai necalar. Astfel, in cursul diminetii, liderul -Cartelui Alfa-, prezent la manifestatie, declara ca protocolul intre cele doua confederatii si Guvern va fi semnat de sindicalisti doar in momentul in care Executivul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului pentru promovarea Codului Muncii in forma negociata de sindicate, patronate si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.
-Vom continua seria manifestatiilorr pana cand conventia va fi ratificata de toate partile. Principala piedica este cea legata de modulde promovare a Codului Muncii. Daca pana la urma am reusit sa cadem toti partenerii sociali deacord asupra prevederilor de acolo, acum ingrijorarea noastra este legata de modificarile ce pot fi operate, asa cum s-a mai intamplat, in timpul procedurilor parlamentare. Tinand cont de acest lucru am cerut Guvernului sa-si asume raspunderea, pentru Codul Muncii, in fata Parlamentului,- declara Bogdan Hosu, liderul Confederatiei Cartel Alfa.
-Neseriozitatea liderilor BNS-
Trebuie reamintit faptul ca, desi in timpul negocierilor de luni au fost trecute in revista toate problemele sociale, economice si fiscale, cele doua parti fiind de acord, in principiu, cu privire solutiile ce trebuie aplicate pentru rezolvarea acestora, cele doua confederatii nu au renuntat la protestul anuntat.
Ieri, ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Marian Sirbu, negociator sef al Guvernului, i-a acuzat de neseriozitate pe liderii BNS si Cartel Alfa si i-a invitat sa reia negocierile, in timp ce aproximativ zece mii de membri ai celor doua confederatii sindicale paraseau Piata Revolutiei si se indreptau spre Palatul Victoria, pentru a sustine solutionarea revendicarilor lor.
-Comisia de dialog din partea sindicatelor da dovada de neseriozitate. Au promis reluarea negocierilor in cursul diminetii, dupa consultari cu reprezentantii salariatilor. Este trecut de ora 13,00, insa eu ii astept in continuare sa semnam conventia-, a declarat Ministrul Muncii.
Victorie sindicala ce putea fi obtinuta civilizat
Dupa doar cateva ore de, liderii celor confederatii sindicale BNS si -Cartel Alfa- au semnat protocolul rezultat in urma negocierilor cu Ministerul Muncii. In acelasi timp, pentru a nu avea probleme cu oamenii, conducatorii confederatiilor sindicale au decis continuarea protestelor -pana la ratificarea acordului de catre premierul Adrian Nastase-.
In opinia lui Bogdan Hossu, presdinele -Cartelului Alfa-, semnarea acestui acord inseamna ca salariatii vor obtine o crestere reala a salariilor medii cu aproape 40% incepand de anul viitor, plus masuri de protectie sociala. Liderii sindicali sustin, totodata, ca acest acord intre Guvern si sindicate -nu reprezinta un pact social-, ci ca -el este rezultatul unor negocieri-.