Home Actualitate 107 vamesi asimilati unor structuri mafiote sunt in supravegherea serviciilor de informatii

107 vamesi asimilati unor structuri mafiote sunt in supravegherea serviciilor de informatii

DISTRIBUIŢI

Ionel Blanculescu, ministrul autoritatii nationale a controlului (ANC), a reiterat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa cu tema -Realizari ale Biroului vamal Giurgiu-rutier si ale sistemului vamal roman in anul 2004-, faptul ca diversele grupuri mafiote si-au intensificat -pe fata operatiunile subversive impotriva oficialilor unor institutii cu abilitati in domeniul controlului-. -Exista cercuri de afaceri si zone de interes care, vazandu-si in pericol activitatile ilegal derulate, pun accent pe intimidarea si compromiterea persoanelor cu atributii in domeniul controlului-, a declarat Blanculescu, care a tinut sa precizeze ca, in ciuda presiunilor la care sunt supusi functionarii ANC, va fi continuata politica de -toleranta zero- fata de indivizii care eludeaza legea. Amintind de masurile legislative adoptate in ultimii patru ani, precum si actiunile de control derulate, Blanculescu a sustinut ca acestea au condus la o scadere a economiei subterane la aproximativ 25% din PIB. In acest context, ministrul a insistat ca activitatea vamii romane in primele sapte luni ale acestui an a fost deosebit de eficienta, tinand cont ca veniturile aduse de aceasta institutie la bugetul de stat au crescut cu 30% fata de perioada similara a anului trecut, ele depasind 81.254 mld. lei.

Referindu-se la politica guvernamentala de combatere a evaziunii si coruptiei, Ionel Blanculescu a aratat ca, in perioada imediat urmatoare, guvernul va aproba si va remite parlamentului spre adoptare actul normativ de sorginte americana care asimileaza evaziunea cu crima financiara si care contine pedepse exemplare pentru cei care incalca fiscalitatea.

Prezent la conferinta de presa, secretarul de stat Tudor Tanasescu, director general al Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV), a aratat ca masurile adoptate in ultimii ani in vama romana in contextul aderarii la UE au condus la o imbunatatire semnificativa a gradului de colectare cuvenite bugetului de stat. -Per total, incasarile vamii in primele sapte luni, estimate la peste 81.254 miliarde de lei, au crescut cu o treime fata de cele inregistrate in 2003, an care a reprezntat un record in materie de incasari in ultimii 14 ani-, a sustinut Tansescu. El a insistat pe faptul ca -o parte importanta a acestor sume colectate a fost reprezentata de cele constatate de vamesi la agentii economici cu activitatea de import-export, ca urmare a controalelor efectuate in vederea normalizarii acestui tip de activitate si diminuarii situatiilor de frauda care aduce prejudicii statului-. Referindu-se la situatia incasarilor obtinute de vama in ultimii sapte ani, Tanasescu a precizat ca -daca in perioada 1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 2000 incasarile obtinute de vama s-au ridicat la doar 93.006 miliarde de lei, intre 1 ianuarie 2001 si 31 iulie 2004, incasarile atrase la bugetul de stat cu crescut cu 358%, cifrandu-se la peste 332.881 miliarde de lei-. Ca si ministrul Blanculescu, seful ANV a insistat pe faptul ca institutia pe care o conduce va continua cu instransigenta politica de -toleranta zero fata de mica ciupeala si fata de marea coruptie-, chiar daca exista zone de interes care se opun. -La ora actuala, ANC si ANV, impreuna cu diverse structuri si servicii de informatii, au in supraveghere 107 lucratori vamali despre care exista date ca fac parte din diverse structuri mafiote-, a declarat Tanasescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.