Home Actualitate 14 kilometri pe jos pentru viitorul președinte al României

14 kilometri pe jos pentru viitorul președinte al României

DISTRIBUIŢI

Un bărbat de 67 de ani din satul hunedorean Răchițaua, însoțit de alte trei persoane din aceeași localitate, toate cu vârsta de 60 de ani, au mers pe jos 14 kilometri ca să ajungă duminică în centrul comunei Bătrâna, acolo unde se află amenajată secția de votare.

Înainte de merge la vot oamenii au avut grijă de animalele din gospodărie, după care, timp de două ore, au venit pe potecile dintre dealuri până în satul Bătrâna, unde, după vot, n-au avut timp să zăbovească prea mult pentru că i-ar fi prins noaptea până să ajungă, din nou, acasă.

„Oamenii de aici sunt obișnuiți cu distanțele și au plecat de dimineață pentru a ajunge la vot. Din satul Răchițaua au venit mai mulți localnici pe jos, cel mai în vârstă fiind Ioan Horga, de 67 de ani. Înainte de a veni la vot și-a hrănit vitele, apoi le-a închis în grajd și a plecat spre Bătrâna, cale de aproape două ore. Nu a stat foarte mult la secția de votare, pentru că a trebuit să se întoarcă la animalele de care are grijă. Așa e viața noastră, aici la munte, iar eu mă mândresc foarte mult cu locuitorii comunei, pentru că sunt oameni de cuvânt”, a declarat pentru AGERPRES, primarul comunei Bătrâna, Radu Herciu, conform Agerpres.

Între cei care au venit la vot din satul Fața Roșie se află și doi consilieri locali, ambii cu vârsta de 60 de ani, iar în cursul serii mai sunt așteptate încă două persoane. În satul Răchițaua mai trăiesc acum doar 13 persoane, în opt gospodării construite pe dealurile din zonă.

 Comuna Bătrâna din Munții Poiana Ruscă este una din localitățile în care populația a scăzut continuu, astfel că acum pe listele electorale permanente mai sunt înscrise doar 120 de persoane. La alegerile prezidențiale de duminică, prezența la vot era, la ora 18,00, de 69,16%.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.