Update 01 august 2017 ora 10,00: DNA anunță „Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media în contextul apariției în spațiul public a unor informații, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București.
Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”
Postul de televiziune România TV anunță că procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins astăzi la Guvernul României. Sursa citată spune că procurorii au stat de vorbă cu mai mulți angajați ai Executivului, dar i-au și filmat și legitimat pe aceștia.
14 procurori au fost în sediul Guvernului și din primele informații se pare că ar fi ridicat și mai multe documente. „Descinderea s-a făcut pe baza unui mandat de percheziţie. Dacă cineva a fost supus unor alte rigori decât cele legale, se poate sesiza Inspecţia Judiciară. Aşteptăm de la această instituţie concluzii motivate”, a spus avocatul Cristian Ene.
STIRIPESURSE.RO susține citând surse judiciare, că vizat de percheziții a fost Secretariatul General al Guvernului, condus de Mihai Busuioc. Menționăm că acesta fusese demis de Sorin Grindeanu, pe finalul mandatului său, iar Victor Ponta îi luase locul. Atunci s-au făcut amenințări cu plângeri penale la DNA.
O altă țintă a procurorilor a fost sediul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul. Acesta se află tot la Palatul Victoria și e condus de Viorel Ilie, numit nou în guvernul Mihai Tudose.