Centrul FILIA, alături de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi alte 184 de organizaţii din România şi Europa, solicită universităţilor din România asumarea unor măsuri clare de prevenire şi combatere a hărţuirii sexuale în mediul universitar. În acest sens, Centrul FILIA, cu sprijinul ANOSR, a elaborat un ghid privind prevenirea şi combaterea discriminării de gen şi hărţuirii sexuale în universitate, pe baza căruia universităţile îşi pot îmbunătăţi procedurile interne prevăzute de Codul de Etică.
Acesta este primul ghid din România care urmăreşte prevenirea şi combaterea discriminării de gen şi a hărţuirii sexuale în mediul universitar prin includerea:
– modelelor de bune practici din marile centre universitare internaţionale
– paşilor pentru combaterea, sesizarea şi sancţionarea cazurilor de discriminare de gen şi/sau hărţuire sexuală: definiţii şi forme, procesul de sesizare, sancţiuni adaptate în funcţie de gravitatea faptei, măsuri de prevenţie şi cadrul legislativ.
Ghidul reprezintă un model ce poate fi implementat facil de către instituţiile de învăţământ superior. Acestea au un rol important în combaterea hărţuirii sexuale în conformitate cu prevederile europene şi internaţionale referitoare la protejarea drepturilor femeilor şi la combaterea discriminării pe criterii de gen. Un prim pas în acest sens este stabilirea unui mecanism intern de prevenţie şi asigurarea transparenţei cu privire la ce ar trebui sa facă o persoană care s-a confruntat cu discriminare de gen şi/sau hărţuire sexuală, paşii de urmat, la cine pot apela pentru suport/consiliere şi cum ar trebui să arate un model de sesizare, care e procedura de anchetare şi soluţionare.
Hărţuirea sexuală din mediul universitar este o realitate de cele mai multe ori ascunsă. Deşi 1 din 2 respondente consideră că există hărţuire sexuală în universităţi, au fost înregistrate doar 14 sesizări către Comisia de Etică în 5 ani în 52 de universităţi publice (Centrul FILIA, 2022). Unul dintre principalele motive ale subraportării cazurilor este lipsa unor proceduri la nivelul universităţilor. Un număr mic de sesizări nu înseamnă lipsa fenomenului, ci mai degrabă Proiect derulat de este un semnal de alarmă privind gradul de conştientizare a fenomenului şi o posibilă ineficienţa a mecanismelor de prevenţie şi combatere existente. De asemenea, 1 din 2 respondenţi indică introducerea unor sancţiuni clare şi proporţionale cu faptele de hărţuire în Codul etic ca fiind soluţia cea mai bună pentru a preveni şi a combate hărţuirea sexuală în universităţi.
Aceeaşi cercetare arată că niciun cod de etică nu oferă o definiţie pentru discriminarea de gen, iar hărţuirea sexuală deşi este menţionată în 38 de coduri, doar 12 includ o definiţie.
Cerem universităţilor din România implementarea unor măsuri clare de prevenire şi combatere a hărţuirii sexuale şi discriminării de gen şi a unor instrumente adecvate pentru sprijinirea victimelor, prin asumarea recomandărilor şi procedurilor elaborate în ghid, inclusiv în cadrul planurilor pentru egalitate de gen. Un mediu universitar sigur este obligatoriu pentru asigurarea
accesului echitabil la procesul de educaţie al tuturor studentelor şi studenţilor.
Centrul FILIA
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR)
Organizaţii ale societăţii civile din România care susţin scrisoarea:
1. Asociaţia Pe Stop
2. Forum Apulum
3. Asociaţia ACCEPT
4. Asociaţia Sens Pozitiv
5. Asociaţia MozaiQ LGBT
6. Asociaţia Rise OUT
7. Comunitatea Declic
8. Girl Up România
9. Centrul de Resurse Juridice
10. Her Time România
11. Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor (Reţeaua V.I.F.):
– Asociaţia Transcena
– Asociaţia Front
– GRADO – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului
– Fundaţia Sensiblu
– CPE – Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate
– Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.)
– Asociaţia Femeilor împotriva Violenţei – Artemis
– Asociaţia ANAIS
– Asociaţia E-Romnja
– Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară – CMSC
– Asociaţia Pas Alternativ
– Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii
– Asociaţia All for Family
– Asociaţia V.I.S.
– Asociaţia SPICC
– Asociaţia Femeilor Universitare
– Asociaţia Business Professional Women – România
– Asociaţia Szentkereszty Stephanie Egyesulet
– Asociaţia Psihosfera
12. Coaliţia pentru Egalitate de Gen:
– Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.)
– Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE
– Societatea de Analize Feministe AnA
– Asociaţia Front
– Asociaţia E-Romnja
– Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO)
– Asociaţia Plural
– Asociaţia Ema
– Centrul de Studii in Idei Politice (CeSIP)
– Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS)
– Asociaţia SEXUL vs. Barza
– Asociaţia Iele-Sânziene
– Asociaţia Moaşelor Independente
– Asociaţia A.R.T. Fusion
13. Liga Studenţilor din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
14. Liga Studenţilor din Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
15. Liga Studenţilor „Pintea Viteazul” Baia Mare
16. The European Law Students’ Association Braşov
17. Asociaţia Ştiinţifică a Studenţilor Medicinişti Braşoveni
18. Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Braşov
19. Asociaţia Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune Bucureşti
20. Sindicatul Studenţilor din Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică Bucureşti
21. Societatea Studenţilor în Farmacie Bucureşti
22. Asociaţia Studenţească Philos Bucureşti
23. Asociaţia Studenţilor în Drept Bucureşti
24. Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine Bucureşti
25. Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică
26. Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti
27. Asociaţia Studenţilor la Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti)
28. Organizaţia Studenţilor din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
29. Organizaţia Studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
30. Asociaţia Studenţilor Fizicieni din Universitatea „Babeş-Bolyai”
31. Organizaţia Studenţilor de la Litere
32. Asociaţia Studenţilor Psihologi din România
33. Societatea Studenţilor Europenişti Cluj-Napoca
34. Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Business Cluj-Napoca
35. Asociaţia Studenţilor Kinetoterapeuţi din Universitatea „Babeş-Bolyai”
36. Organizaţia Studenţilor Farmacişti Cluj-Napoca
37. Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca
38. Liga Studenţilor – Universitatea „Ovidius” din Constanţa
39. Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa
40. Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
41. Asociaţia Studenţilor la Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
42. Liga Studenţilor Economişti Iaşi
43. Asociaţia Studenţilor Contabili din Iaşi
44. Asociaţia Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare Iaşi
45. Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi
46. Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi
47. Societatea Studenţilor Stomatologi Iaşi
48. Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi
49. Asociaţia Studenţilor Bioingineri Iaşi
50. The European Law Students’ Association Oradea
51. Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea
52. University of Petroşani Students Union
53. Asociaţia Studenţească Solidus Sibiu
54. Asociaţia Studenţilor în Psihologie Sibiu
55. Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava
56. Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Târgu Mureş
57. Liga Studenţilor din Târgu Mureş
58. Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare
59. Asociaţia de la 4 Timişoara
60. Liga Studenţilor Chimişti din Timişoara
61. Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii
62. Liga Studenţilor Facultăţii de Management în Producţie şi Transporturi
63. Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara
64. Liga Studenţilor din Facultatea de Stiinţe ale Comunicării
65. Organizaţia Studenţească „Traian Lalescu”
66. Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara
67. Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Sociologie din Timişoara
68. The European Law Students’ Association Timişoara
69. Organizaţia Studentilor Basarabeni din Timişoara
70. European Medical Students’ Association Timişoara
71. Liga Studenţilor Farmacişti din Timişoara
72. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Piteşti
73. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales România
74. Asociaţia Naţională a Surzilor din România-Filiala Tineret
75. Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei „Cognosis”
76. The European Law Students’ Association România
77. Societatea Studenţească de Chirurgie din România
78. Board of European Students of Technology Timişoara
79. Asociaţia Voluntari pentru Idei şi Proiecte
80. Asociaţia pentru Mobilitate Socială şi Educaţie Democratică
81. European Students’ Network Romania
82. Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Fizioterapeuţi din Arad
83. Asociaţia Studenţilor de la Mincu
84. Asociaţia Studenţilor Romi Romano Suno din Cluj Napoca
85. European Medical Students’ Association Cluj Napoca
86. The European Association of Aerospace Students Cluj-Napoca
87. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Constanţa
88. Asociaţia Studenţilor Stomatologi Ovidius Constanţa
89. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Craiova
90. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Iaşi
91. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Oradea
92. Asociaţia „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie
93. Asociaţia Studenţilor la Psihologie Oradea
94. Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Suceava
95. Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara
96. The European Law Students’ Association Târgu Mureş
97. European Students of Industrial Engineering and Managment Local Group Târgu-Mureş
98. Asociaţia Studenţilor UNArte Bucureşti
99. Liga Studenţilor I.L. Caragiale Bucureşti
100.Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Cluj-Napoca
101.Comunitatea Tinerilor Basarabeni din Constanţa
102.Asociaţia studenţilor la Economie Agroalimentară şi a Mediului
103.Asociaţia Iniţiativa din Timişoara
104.Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Sibiu
105.Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Galaţi
106.Asociaţia Studenţilor de la Litere şi Arte-Sibiu
107.Clubul de Turism şi Ecologie ECOTUR Bucureşti
108.Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării
109.International Association of Civil Engineering Students Timişoara
110.Liga Studenţilor din Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică Timişoara
111. Asociaţia Studenţilor din Academia Forţelor Aeriene
112.Asociaţia Studenţilor Economişti din România
113.Asociaţia Studenţilor Europeni AEGEE Bucureşti
114.Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti
115.Asociaţia Studenţilor Europeni AEGEE Cluj-Napoca
116.Asociaţia Studenţilor Arhitecţi din Cluj-Napoca
117.Liga Studenţilor Danubius Galaţi
118.Liga Studenţilor Hunedoara
119.Asociaţia Studenţilor Psihologi şi Pedagogi Iaşi
120.Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor Iaşi
121.Liga Absolvenţilor şi Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Sibiu
122.Clubul Studenţilor Economişti Sibiu
123.Societatea Studenţilor Medicinişti „Hipocrates” Sibiu
124.Organizaţia Studenţilor Farmacişti Sibiu
125.Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia
126.International Students Organization of Timişoara
127.Timişoara Dental Students Association
128.Asociaţia Studenţilor în Medicină Veterinară Timişoara
129.Association internationale des etudiants en sciences economiques et commerciales Timişoara
130.Asociaţia Geografică „Simion Mehedinţi” Oradea
131.Asociaţia Studenţilor Farmacişti Oradea
132.Asociaţia Studenţilor Maghiari Târgu Mureş
133.Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Mureş
134.Consiliul Tineretului din România
135.Iniţiativa studenţească „Vocea Împotriva Discriminării Studentelor şi Studenţilor” (VIDS)
136. Mişcarea Studenţească pentru Siguranţă în UPT
137.ESU – European Students’ Union
138.SRVS – Students Council for Higher Education of the Slovak republic
139.HOOK- National Union of Students in Hungary
140.BSA – Belarusian Students’ Association
141.UAS – Ukrainian Association of Students
142.GSOA – Georgian Students’ Organizations Association
143.NASC – National Assembly of Student Councils in the Republic of Bulgaria
144.FAGE – Federation des Associations Generales Etudiantes (France)
145.VSS-UNES-USU – Swiss Student Union
146.CSC – Croatian Student Council
147.KSU – Kunsill Studenti Universitarji, Malta
148.SOS – Studentska organizacija Slovenije
149.CREUP – Coordination of Student Representatives of Public Universities, Spain
150.fzs – German Student Union
151.EUL – Federation of Estonian Student Unions
152.UDU – Italian Student Union
153.FAIRe (Portugal) – Academic Forum for Information and External Representation
154.MFS – The Faroese National Union of Students
155.PSRP – Parlament Studentow Rzeczypospolitej Polskiej (Poland)