Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au prins în flagrant cinci cetăţeni bulgari care au trecut peste frontiera româno-bulgară un grup format din 19 cetățeni irakieni, 8 adulţi şi 11 copii, pe care ar fi trebuit să-l transporte în Germania. Migranţii au fost predaţi autorităţilor bulgare, în baza protocolului încheiat cu statul vecin, iar călăuzele bulgare vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În data de 28.12.2016, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă–Serviciul Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere şi Sectorul P.F. Negru Vodă, cu sprijinul colegilor din cadrul I.T.P.F. Giurgiu, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi.
Astfel în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negru Vodă au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune un autoturism Opel Frontera care a trecut ilegal frontiera din R. Bulgaria în România, pe câmp, continuându-şi deplasarea în interiorul ţării.
Imediat, a fost declanşată o acţiune operativă, poliţiştii de frontieră monitorizând autoturismul. Astfel, s-a constatat că, pe raza localităţii de frontieră Pecineaga, şoferul maşinii s-a întâlnit cu alte persoane aflate în trei autovehicule înmatriculate în Bulgaria şi, ulterior, s-au deplasat până în apropierea unei liziere. Poliţiştii de frontieră au observat că din lizieră au ieşit mai multe persoane care s-au urcat în două din cele patru autovehicule, fapt pentru care au intervenit pentru prinderea în flagrant a acestora.
În autoturisme au fost depistaţi 19 cetăţeni irakieni, 8 adulţi și 11 minori, aceştia fiind însoţiţi de cinci cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 și de ani.
În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonaţi de procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au stabilit faptul că grupul de migranţi a fost preluat din R. Bulgaria şi trecut ilegal frontiera de stat a României în dimineaţa zilei de 28.12.2016 de către unul dintre cetăţenii bulgari, Hristov P. la volanul autoturismului marca Opel, model Frontera, înmatriculat în R. Bulgaria, ulterior fiind lăsaţi în liziera din apropierea localităţii Pecineaga.
Ceilalți patru cetățeni bulgari implicaţi, au intrat legal în ţară cu celelalte trei autovehicule înmatriculate în Bulgaria, în intervale diferite de timp, ulterior aceştia întâlnindu-se în diferite locaţii, după care şi-au continuat deplasarea împreună către localitatea Pecineaga, judeţul Constanta, de unde urmau să preia grupul de migranţi pentru a-l transporta mai departe, spre Germania.
Cei 19 cetăţeni irakieni au fost predaţi autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în baza protocolului româno-bulgar, iar față de cei 5 cetățeni bulgari, în data de 29.12.2016, a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca astazi să fie prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută şi pedepsită de art. 263, alin. 1 și alin.2 lit. a Cod Penal.