23 August 2003 – ziua în care Cernavodă a trecut pe lângă Fukushima

Dezvăluire dramatică din Dosarul Hidroelectrica

Recent trimis pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat sub numărul 7774/1/2011, Dosarul  Hidroelectrica face, pentru prima dată, o radiografie complexă a jafului care se petrece, de ani buni, în sistemul energetic național. Jaf detaliat, pas cu pas, în cele 713 pagini ale rechizitoriul cauzei. Un document extrem de complex care descrie o șerpărie îmbârligată, compusă din mari șefi de la nivelul central care, împreună cu tot soiul de șefuleți mai mărunți trăiesc, bine merci, lipiți ventuză pe marile unități producătoare de electricitate, pe care le-au tot "muls" până când le-au dus în pragul colapsului. În hățișul de documente oficiale prelucrate de anchetatorii DIICOT există și niște declarații stupefiante, date de personaje implicate în acest circuit labirintic. Declarații care arată  că, în secetoasa vară din 2003, am trecut razant pe lângă o catastrofă nucleară. Atunci, oficialitățile au vorbit extrem de puțin și întotdeauna în termeni liniștitori despre acele împrejurări pe care le-au prezentat ca fiind normale. Date acum, sub protecția celor opt ani care au trecut de atunci, dar și a faptului că șefii de atunci, deveniți deja istorie, n-au cum să mai intervină, aceste  declarații incluse în mod oficial în rechizitoriul cauzei au șanse mari de a descrie fața reală a acelor împrejurări dramatice. Aceste declarații vorbesc despre faptul că, pe 23 august 2003, Centrala Nucleară de la Cernavodă s-a oprit accidental din lipsa apei de răcire. La o primă vedere pare o situație tehnică banală: doar nu este prima dată când o întreprindere românească se oprește accidental.
Fals! O centrală nucleară nu este o uzină banală unde un accident poate să producă doar niște pagube restrânse și, în cel mai rău caz, poate să ucidă niște oameni. Cazul Cernobîl vorbește de la sine despre proporțiile unui dezastru nuclear. Sau, mai aproape de zilele nostre, cazul centralei japoneze de la Fukushima. Și, chiar dacă simpla comparație cu dezastrul nipon poate părea exagerat, acesta este însă cel care se apropie cel mai mult de ceea ce s-ar fi putut întâmpla acum opt ani și la noi, la Cernavodă.

Secetă catastrofală

Toate autoritățile competente au recunoscut că, în 2003, România s-a confruntat cu cea ma gravă secetă din ultimii 160 de ani. Prima și cea mai dramatică „victimă“ a fost, bineînțeles, agricultura. Deși mai puțin vizibil la o primă vedere, cel mai păgubit a fost însă sistemul energetic național. Pentru prevenirea efectelor dezastruoase ale celor câteva luni caniculare lipsite total de precipitații, autoritățile centrale au înființat tot soiul de comitete și comiții care au prezentat rapoarte care mai de care mai competente. Și cam atât.  Rechizitoriul dosarului Hidroelectrica  menționează în acest sens: „Instalarea secetei hidrologice în anul 2003 a fost confirmată și de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului „ Comisia Centrală de Apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice prin „Raportul privind evoluția debitelor și nivelurilor pe fluviul Dunărea și măsuri necesare pentru asigurarea cu apă a folosințelor“, întocmit la data de 26.08.2003. În acest document se arăta și faptul că din cauza secetei au fost afectate  navigația, industria, sistemele de irigație și alimentarea cu apă a populației. O altă consecință gravă a fost oprirea Centralei Nuclear Electrice Cernavodă începând cu data de 23.08.2003, ca urmare a lipsei apei necesare răcirii reactorului. (vol. 65 filele 158-163). Audiat ca martor în cadrul aceluiași dosar, Dan Ioan Popescu, care pe atunci era ministru al Industriei și Resurselor, a declarat referitor la „Comandamentele de criză“ organizate atunci: „La nivelul anului 2003 au apărut probleme legate de declanșarea secetei hidrologice, când nivelul apelor Dunării a condus la reducerea producerii de energie hidro și de asemenea scăderea nivelului apelor Dunării a dus la oprirea reactorului de la Centrala nucleară de la Cernavodă, în regim forțat. Urmare acestei situații au fost înființate Comandamente speciale, rolul acestor Comandamente fiind acela de a analiza situația, de a propune și de a lua măsuri în ceea ce privește furnizarea energiei electrice și funcționarea în siguranță a Sistemului Energetic Național“. Tot în acest context, a mai fost elaborat și un „Raport privind pregătirea Sistemului Energetic Național conform programului de iarnă. Starea actuală a Sistemului Energetic Național și implicațiile funcționării acestuia generate de seceta prelungită“, document transmis de Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală Politică Energetică prin adresa nr. 594.580/04.12.2008. Analizând situația creată în Sistemul Energetic Național la nivelul anului 2003, acest „Raport“ preciza că: „În primele șapte luni ale anului 2003, consumul brut de energie electrică al țării a înregistrat o creștere de 6,2% față de aceeași perioadă a anului 2002“. Dar și că „seceta prelungită a avut ca efect scăderea debitului Dunării sub valorile medii multianuale, ajungându-se la valori de 1.620 m.c./sec., cele mai mici valori înregistrate în ultimii 160 de ani, fapt ce a condus la atingerea cotei minime admise în bazinul de aspirație al pompelor de apă de răcire ale Centralei Nuclear Electrice Cernavodă și la oprirea, în condiții de siguranță maximă a Unității nr.1“. Condiții de siguranță? Poate! Atâta doar că unul dintre cei audiați de procurorii DIICOT, a vorbit despre cu totul altceva. Interogat la data de 02.06.2011, Asan George Lavinius, fost director furnizare în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A a făcut următoarele precizări: „Pe măsură ce seceta s-a dovedit a fi mai accentuată și de durată mai lungă, după ce și Centrala Nucleară de la Cernavodă s-a oprit accidental din lipsa apei de răcire în data de 23 august 2003, și văzând că autoritățile competente nu adoptă măsuri ferme de protejare atât a  S.C. Hidroelectrica S.A. cât și a funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național, conducerea societății din care făceam parte a luat în analiză și posibilitatea activării clauzei de forță majoră pe contractele de furnizare a energiei electrice…“. Adică altfel spus „condițiile de maximă siguranță“ invocate de către autorități au fost de fapt „oprire accidentală“, așadar, scăpată de sub control.

Varianta oficială

Un document întocmit în urmă cu opt ani menționează: „Astăzi, duminică 24 august 2003, ora 13:00, a fost finalizat controlul efectuat la Cernavodă de către Secretarul de Stat al Comisiei Naționale de Control a Activităților Nucleare (CNCAN), Lucian Biro, împreună cu Comandamentul instituit de Ministerul Economiei și Comerțului pentru supravegherea Unității 1 de la Cernavodă în condiții de secetă. Ieri, 23 august 2003, a fost luată măsura de închidere treptată a Unității 1 de la Centrala Cernavodă, având în vedere nivelul scăzut al apei, iar în data de 24 august 2003, ora 1:00, Unitatea 1 era complet oprită. Au fost efectuate inspecții riguroase în zona Centralei, la canalul de aducțiune apă de răcire, în perimetrul Canalului Dunăre-Marea Neagră și pe Dunăre. (…) Au fost luate toate măsurile necesare pentru instituirea stării de oprire garantată pentru Unitate, în conformitate cu procedurile aprobate de CNCAN și în limitele autorizațiilor emise de CNCAN. Comisia Națională de Control a Activităților Nucleare efectuează în prezent ultimele verificări, pentru a controla instalarea stării de oprire garantata, ceea ce înseamnă că reactorul, odată oprit, se afla în stare complet sigură, la putere zero, depresurizat și la temperatura normală pentru astfel de situații“. Frumoasă variantă oficială.
Aproape că am putea crede că o centrală nucleară este un soi de automobil ceva mai sofisticat, care pornește și se oprește la minut, prin simpla răsucire a unei chei de contact.

Varianta Fukushima

Paralela cu dezastrul nuclear de la Fukushima poate părea, la o primă vedere, exagerat, dacă nu chiar fantezist. Cel puțin până acum, la noi nu au existat cutremure de nouă grade pe scara Richter. Iar despre vreun tsunami care să lovească Cernavodă nici nu poate fi vorba, oricât de pesimiști am vrea să fim. Totuși merită să reamintim câteva date pe care le avem încă proaspete în memorie. Primul reactor de la Fukushima a explodat după ce nu s-a reușit răcirea sa. Cel de al doilea reactor de acolo, a luat foc și a  explodat, iar pereții exteriori au fost distruși tocmai pentru ca partea lui activă să poată fi răcită cu apă din ocean, asta pentru că niciunul dintre sistemele sale de răcire nu mai funcționau. Iar reactoarele 5 și 6 s-au confruntat, și ele, cu grave probleme legate de răcirea lor. Să mai reamintim că, acum opt ani și reactorul nostru de la Cernavodă nu mai putea fi răcit? Sau poate că ar fi mai bine să ne gândim că și vara acestui an a fost deosebit de secetoasă, iar Dunărea se află din nou la niște cote minime apropiate de cele istorice din 2003? Poate că atunci, în 2003, am avut un mare noroc. Dar cine ne poate garanta că aripa norocului ne va atinge întotdeauna?

Vasile Surcel