O busculadă creată la un concert organizat pe o plajă din capitala Guineei, Conakry, a avut urmări tragice, cel puţin 24 de persoane pierzându-şi viaţa. Autorităţile au declarat o săptămână de doliu naţional.
Sute de persoane au fost implicate marţi seara, într-o busculată produsă pe plaja Rogbané, aflată într-o suburbie din zona de nord a capitalei Republicii Guinea, Conakry.
Nebunia s-a declanşat când oamenii s-au înghesuit cât mai aproape de scena pe care urma să urce să concerteze grupul rap Instinct Killers, unul dintre cele mai populare din ţară. Potrivit surselor spitaliceşti, cel 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în această îmbulzeală, 13 dintre ele fiind fete la vârsta adolescenţei.
Numărul victimelor ar putea creşte, starea unora din zecile de răniţi fiind foarte gravă.