30 000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, spre București.
De pe tribuna amplasată în Piața Marii Adunări Naționale au luat cuvântul diferite categorii sociale, de la reprezentanți ai mișcării de eliberare națională din 1990, la moldoveni plecați peste hotare sau reprezentanți ai minorităților naționale. Ca oaspeți de seamă au luat cuvântul doi parlamentari din Parlamentul de la București, care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica.
Toată manifestarea se desfășoară sub efigia lui Ștefan cel Mare: ,,Ghidați de memoria și imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marș spre București. Îi chemăm alături de noi pe toți cei din localitățile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem ca să mergem pe jos și să cerem fraților de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule președinte Iohannis, primiți-ne acasă!”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, una din organizațiile organizatoare.
Marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00 într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii invită toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.). Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.